O nouă seară de festival. După şapte spectacole în weekend, pentru această seara Festivalul Eurounderground ne propune trei piese. Prima reprezentaţie este a Companiei Teatrale Aradi Kamaraszinhaz, „Decalogul după Hess” în regia lui Tapaszto Erno, cu Harsányi Attila, despre care se scria în presa de specialitate „Un joc sever, exact şi aspru. Ucide cu privirea, cere socoteală mereu, pedepseşte, dar între timp te imploră şi se roagă până la sfârşit. Cutreieră spaţii imense. O călătorie în jurul craniului său”. O provocare pentru cei care nu au văzut încă piesa arădenilor.
Jocuri periculoase
Două piese cu lait motivul jocului. De la ora 19,00 în sala Studio, Teatrul ACT Bucureşti (teatrul cu cele mai multe piese în spectacol) pune în scenă „Jocuri în curtea din spate” în regia lui Bobi Pricop. Piesa dramaturgului israelian Edna Mazya, inspirată de un caz real, prezintă faptele din două perspective pe care spectatorii le urmăresc alternativ: cea a evenimentului în sine şi cea a procesului în care cei patru băieţi sunt judecaţi pentru viol. O poveste emoţionantă despre dreptate, ineficienţa sistemului judiciar, adolescenţă, joacă, teribilism şi dragoste. Ceva mai tâziu, de la ora 21.30, Asociatia PiatrArt în parteneriat cu Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ vă propune – „Jocul de-a adevărul” în regia lui Ştefan Iordănescu. Un spectacol care se construieşte ca o comedie sadică a neputinţei de a recunoaşte cât este adevăr şi cât este minciună în existenţa noastră.
Euromarionete
Astăzi de la ora 11,00, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara vine cu piesa „Ionică Măzărică”. E povestea personajului mitic, înzestrat cu puteri supranaturale. O poveste care se încadrează în genul basmelor de tipul „salvaţi fetele de împărat răpite”. Jocuri de umbre şi păpuşile fac din povestea lui Ionică Măzărică o adevărată aventură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!