ARAD. Asociaţia PROSWEDEN, în colaborare cu Muzeul Zorn din Suedia, cu sprijinul Complexului Muzeal Arad, invită publicul din Arad la o seară suedeză, dedicată pictorului Anders Zorn (1860-1920). Evenimentul va fi prezentat de domnul Petru Dima, preşedintele Asociaţiei PROSWEDEN Arad.
Anders Zorn (1860-1920) s-a remarcat ca pictor portretist, în primul rând în Stockholm (Suedia), pentru ca mai apoi talentul său să fie recunoscut în Anglia, Spania, Franţa şi SUA. În străinătate a organizat expoziţii ce i-au adus faima de portretist. Astăzi, operele sale se găsesc în colecţii de stat (Suedia, Franţa), dar mai ales în colecţii particulare din Statele Unite.
Collecţia Zorn, Anders şi Emma Zorn, a fost donată statului suedez, iar din anul 1942 include mai mult de 60 de clădiri şi 20 000 de obiecte de artă. Muzeul Zorn a fost inaugurat în anul 1939 şi prezintă publicului operele artistului suedez Anders Zorn, dar şi obiectele de artă colecţionate de artist în timpul vieţii sale. Casa memorială Zorn din Mora este ce mai cunoscută casă memorială dedicată unui pictor suedez. În interioare pot fi văzute obiecte de artă din întreaga lume, colecţionate de familia Zorn. După moartea pictorului în anul 1920, casa memorială s-a păstrat în forma sa iniţială, iar din anul 1942 este deschisă vizitatorilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!