Spectacolul îi va aduce pe scenă pe artiștii Filarmonicii Arad, dirijați de Dan Crișan, care va ocupa și „funcția” de director artistic al concertului. Alături de artiștii Filarmonicii vor urca pe scenă soprana Amalia Preda, mezzo-soprana Mihaela Ișpan (Opera Națională din București), baritonul Geani Brad (Opera Națională Română din Cluj-Napoca), baritonul Șerban Lupei, basul Ștefan-Ioan Muț, basul Andres Groza și tenorul Adelin Ilca. Evenimentul va fi prezentat de Roxana Sabău, actriță a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
Concertul este organizat de Primăria Orașului Sebiș, Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad, în parteneriat cu Filarmonica Arad, Asociația GlobART și Corso Live Interface. Intrarea la eveniment va fi gratuită, în limita locurilor disponibile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!