Seceta a afectat serios recolta de ciuperci sălbatice din județ. Culegătorii se plâng că în alți ani pădurile erau pline de gălbiori și hribi, încă din luna iunie. Tone de ciuperci plecau spre Franța și Italia. Până acum însă, localnicii din zonele împădurite nu au reușit să adune mai nimic.
„Ca ciupercile după ploaie” pare să fie o zicală deloc potrivită pentru această vară. Zilele toride și seceta prelungită au afectat cultura de ciuperci sălbatice. Localnicii s-au împăcat deja cu gândul că anul acesta recolta va fi foarte slabă.
Recoltă foarte slabă
„Situația din această vară este una dezastruoasă. Anul acesta s-au culeg câteva kilograme, în condițiile în care în alți ani erau tone de ciuperci. Însă nici în toamnă nu au fost foarte multe ciuperci și dintre cele care au rămas căldura și seceta le-a distrus. Nu se mai ține minte de când nu a mai fost o recoltă atât de slabă, sperăm ca la toamnă să apară mai multe ciuperci, dacă vor veni ploile”, spun culegătorii din județ.
Cotă de 15 tone
În județ sunt 102 mii hectare de pădure, în administrarea Direcției Silvice, iar cota anuală de ciuperci este de 15 tone. „În acest an, pe fondul secetei prelungite, producţia de ciuperci este foarte scăzută. La licitaţii s-a cesionat dreptul de recoltare pentru o cantitate de aproximativ 15 tone, cantitate care nu va putea fi realizată în condiţiile actuale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Arad, Gelu Zdrenghea.
Din import
În acest moment arădenii pot cumpără gălbiori din pădurile autohtone cu 30 lei/kg, dar producția fiind foarte mică este posibil ca cererea din perioada următoare să fie acoperită din import.
Citiți principiile noastre de moderare aici!