Un număr de 18 patroni găsiţi în neregulă au trebuit să plătească amenzi între 500 şi 3.000 de lei, iar 12 au scăpat cu avertismente.
„În urma verificărilor s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a unor articole textile purtate sau uzate în valoare de 15.663 de lei. Am controlat obiecte de îmbrăcăminte în valoare de 403.104 lei, constatând abateri la produse în valoare de 18.238 lei”, ne-a declarat Dumitru Muscă, inspectorul-şef adjunct al OJPC Arad.
Principalele nereguli constatate au fost lipsa elementelor de identificare a mărfurilor, netraducerea în limba română a acestor elemente de identificare, lipsa unor indicaţii cu privire la modul de întreţinere a produselor textile, lipsa preţurilor şi neafişarea numărului verde telecons: 0800080999 şi al OJPC Arad.
„Şi pe viitor vom face astfel de controale, iar dacă unităţile sancţionate nu-şi vor remedia problemele vom aplica sancţiuni până la limita maximă, care este de 10.000 de lei”, a încheiat Muscă.
L.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!