Este de notorietate faptul că Secţia de Boli Infecţioase arată în ultimul hal şi nimeni nu face nimic de atâţia ani. Ei bine, nu chiar nimeni pentru că cei de la Direcţia de Sănătate Publică au fost în control la Secţia de Boli Infecţioase şi au împărţit trei amenzi: una conducerii Spitalului Judeţean şi câte una şefei de secţie şi asistentei şefe. Mai exact, DSP a dispus amendarea conducerii spitalului cu 5.000 de lei, în condiţiile în care amenda va fi suportată tot de stat, până la urmă. Incredibil este faptul că cei de la DSP au sancţionat-o pe şefa de secţie şi pe asistenta şefă cu câte 500 de lei, pentru, culmea!, nerespectarea protocoalelor, în condiţiile în care personalul medical este la fel de expus ca pacienţii, aceştia fiind obligaţi să se trateze în saloane cu pereţi mucegăiţi şi spaţii insalubre. De menţionat este şi faptul că medicul şef şi doctoriţa secţiei sunt singurii medici de la Infecţioase, cele două având grijă de aproximativ 30 de bolnavi.
Medicul epidemiolog Mihaela Câtu din cadrul DSP Arad spune despre amendarea asistentei şefe şi a sefei de secţie că „în urma controlului, într-adevăr, conducerea unităţii a fost sancţionată, la fel şi şefa de secţie şi asistenta şefă pentru nerespectarea protocoalelor”. Dar dacă medicii nu au posibilitatea să respecte protocoalele, pentru că acolo nu sunt condiţii şi nu au echipamentele necesare, atunci este drept să fie sancţionaţi? „Eu zic că fiecare persoană are şi o responsabilitate, care ţine de fiecare…”, vine răspunsul medicului epidemiolog.
Duş cu şerveţele umede
În Secţia de Boli Infecţioase lipseşte cu desăvârşire apa caldă, aşa că bolnavii fac duş cu şerveţele umede. „De unde duş!? Că nu este nicăieri apă caldă. Faci duş acasă. Cu şerveţele umede ne spălăm. Pe mâini ne mai spălăm cu apă rece, dar restul… pe gât, la subsuori. Folosim şerveţele umede”, a explicat o pacientă. Ironia face ca în multe saloane apa să vină nu de la robinet, cum ar fi normal, ci din tavan, dacă plouă, deoarece acoperişul şi implicit clădirea nu au mai fost recondiţionate de zeci de ani. Condiţiile de Ev Mediu în care sunt nevoiţi să stea atât pacienţii, cât şi medicii şi asistentele, nu au impresionat, până acum, nicio autoritate…
„Facem tot posibilul ca pacientul să sufere cât mai puţin, dar suntem constienţi de faptul că nu sunt cele mai bune condiţii în Secţia de Boli Infecţioase”, a declarat Mirandolina Prişcă, managerul Spitalului Judeţean Arad.
Pacienţii internaţi pe secţie spun că un asemenea spital nu au mai văzut: „am mai fost în spitale, dar chiar aşa de urât şi de murdar… vechi, foarte vechi. Nu mi-am imaginat aşa, în spital, în era noastră, a Uniunii Europene. Gresie, mizerie, pereţii afumaţi, urâţi, mucegai”.
Vin cu o boală, pleacă cu două-trei
Faptul că, de cele mai multe ori, pacienţii vin cu o boală şi pleacă cu două-trei, este generat si de lipsa condiţiilor minime de igienă. Practic, spitalul funcţionează la capacitate maximă, cu zeci de bolnavi internaţi, fără să aibă apă caldă, iar toaletele arată mizerabil. Pentru a se îngriji, oamenii îşi cumpără şerveţele umede şi soluţii dezinfectante, care ţin de duş! Toate saloanele spitaliceşti, fără excepţie, arată ca după război: faianţa e căzută, iar pereţii sunt ciuruiţi. Geamurile din lemn nu se mai închid, iar pacienţii au pus pături, între ele, pentru a mai opri curentul. De altfel, personalul medical de aici numeşte Secţia de Boli Infecţioase, pe scurt, „COTEŢUL”.
Coteţul despre care vorbim este locul în care s-au înregistrat cele mai multe cazuri de rujeolă din ţară, dar şi cele mai multe decese. Aici medicii nu au un salon pentru consultaţii, care se fac în bibliotecă şi la parter, într-o baie dezafectată.
Expuşi pericolului de a se îmbolnăvi chiar în spital, pacienţii, dar şi medicii şi asistentele, conştientizează ameninţările care vin tocmai din locul în care oamenii se asteaptă să fie trataţi şi vindecaţi, dar nu au încotro. Tot acest tablou de coşmar a fost văzut şi de miniştrii care s-au perindat pe la conducerea Ministerului Sănătăţii. Totuşi, până acum, nimeni nu a ridicat un deget pentru a-i ajuta pe bolnavi: nu au aprobat fonduri pentru construcţia unei alte secţii, dar nici nu au venit cu soluţii. De peste 30 de ani, Secţia de Boli Infecţioase din Arad, unde ajung toate urgenţele din spectrul bolilor contagioase, de la rujeolă la gripe şi toxiinfecţii, este în paragină! Practic, nimeni, de la miniştri şi politicieni, la directori şi aleşi locali, nu s-a mai interesat de soarta acestei instituţii, mai ales că aveau şi o justificare pentru indolenţa lor: clădirea figura ca fiind revendicată. Acum, însă, se pune problema ca secţia să fie renovată, dacă cei de la Consiliul Judeţean sau din Ministerul Sănătăţii vor da bani.
Recondiţionare cu un singur muncitor
„Estimăm că serviciile de expertizare a acestui imobil vor fi achiziţionate în cursul anului 2017. Tot în acest an se va presta acest serviciu de proiectare, iar execuţia lucrării probabil că va dura mai mult”, a declarat Mihai Şeran, şef serviciu CJ Arad. Până se va ajunge la o soluţie, pacienţii sunt obligaţi să stea în condiţii inumane, în saloane cu mucegai şi cu geamuri rupte sau cu pereţi cu faianţă căzută.
Lipsa personalului şi procedurile fac însă ca renovările să fie anevoioase, dovadă stând şi faptul că recondiţionarea unui salon a început cu… un muncitor. „Îl chituim, îl curăţăm şi după aia vine vopsit. Ce putem să zicem, dacă nu e buget… Trebuie reparat în proporţie de 90%”, a spus muncitorul.
„Am luat măsurile care se impun, de urgenţă, pentru că starea de degradare este avansată şi am demarat acţiunea pentru reparaţii curente. Avem deja în derulare reparaţia acoperişului, care este responsabil de degradarea unor saloane şi reparaţii curente sunt în derulare, în secţie. Împreună cu DSP am decis limitarea internărilor şi eliberarea unor saloane; sunt măsuri de moment”, a explicat Mirandolina Prişcă.
Nicio reparaţie
Clădirea în care funcţionează Secţia de Boli Infecţioase, din Arad, a fost construită în 1895, ea având, iniţial, o altă destinaţie decât cea de spital. Totuşi, pe vremea lui Ceauşescu, aici a fost amenajată Sectia de Boli Infecţioase, iar de atunci, de zeci de ani practic, nimeni nu a mai făcut nici măcar o reparaţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!