Preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, consideră că la tabăra de vară de la Tuşnad declaraţiilor oficialilor unguri au făcut parte din „terapia de grup” organizată de către Tökes Laszlo, în speranţa că va reuşi să-şi atragă cât mai mulţi adepţi în partidul său. „Nu e un secret pentru nimeni că FIDESZ înclină mai mult spre partidul lui Tökes şi, ca atare, au răspuns la apelurile acestuia, făcând declaraţii de campanie, utilizabile şi pentru campania partidului, din Ungaria.Din punctul meu de vedere, rămâne valabil atât răspunsul pe care l-am dat data trecută, în cazul Balvanyos, când am spus că pe Tökes l-a bătut soarele în cap, dar şi răspunsul pe care l-a dat, anul trecut, preşedintele Traian Băsescu, referitor la autonomia din Harghita şi Covasna, egală cu autonomia de la Tulcea sau Călăraşi. Partidul de guvernământ din Ungaria încearcă să mai recupereze din terenul pierdut din cauza crizei, agitând spiritul naţionalist, făcând vagi promisiuni pentru un orizont ipotetic. Oficialii unguri au spus clar că nu e treaba Budapestei organizarea administrativ teritorială a României, iar continuarea că, poate, va fi cândva, a fost un simplu balon electoral. Cât despre starea de spirit, cred că spune ceva faptul că extremistul Csibi Barna a fost gonit de la Tuşnad, după ce i s-au confiscat materialele iredentiste pe care voia să le vândă, a fost amendat şi i s-a mai deschis un dosar penal”, a declarat Gheorghe Seculici.
Seculici: „Terapie de grup, stil Tökes”
Preşedintele PDL Arad consideră că declaraţiile făcute la Tuşnad au fost simple „baloane electorale”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!