Seculici spune că era nevoie de o poziţie unitară, pe care să o respecte toţi liderii din teritoriu, indiferent de opiniile personale, care, exprimate în contradictoriu, puteau să dea o impresie falsă în privinţa unităţii partidului.
„Era necesară o astfel de şedinţă, pentru a se pune capăt speculaţiilor. Chiar dacă unii lideri de organizaţii judeţene, printre care mă număr şi eu, au avut altă opinie , în urma discuţiilor aprofundate am ajuns la concluzia că referendumul a fost provocat de către cei 256 de parlamentari care au ca ţintă demiterea preşedintelui. Drept urmare, s-a decis în unanimitate că este problema celor 256, respectiv a partidelor lor, să încerce să-i convingă pe români să iasă la vot.
Vreau să mai remarc faptul că expresia „boicot”, folosită în presă, nu este corectă, pentru că PDL va avea oameni în secţiile de votare. Practic, Colegiul Director s-a exprimat fără echivoc împotriva referendumului ”, a mai spus liderul PDL Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!