Circul megalomanic, organizat pentru a distrage atenţia presei şi a opiniei publice de la dezbaterea unor linii directoare vitale pentru evoluţia Uniunii Europene, respectiv a României, ca membru, arată că Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au izolat într-un autism politic de proastă factură. Cei doi au dorit să pună în umbră o performanţă de excepţie a României, organizarea congresului PPE la Bucureşti, doar pentru că aceasta s-a realizat prin intermediul PDL”.
Nota de plată
Seculici este de părere că “nota de plată pentru manifestarea tip Kim Ir Sen va fi achitată de către poporul român. Milioanele de euro plătite pentru paranghelia de pe stadion provin de la băieţii deştepţi care vor căpuşa industria României, dacă USL va câştiga alegerile.
Socialiştii vor inventa tot felul de pretexte pentru a nu privatiza găurile negre ale economiei româneşti, păstrându-le ca puşculiţe pentru clientela politică. Faptul că Alianţa România Dreaptă a fost, de facto, acceptată în familia popularilor europeni este de natură să îi îngrijoreze în cel mai înalt grad şi, din acest motiv, inclusiv prin şuşaneaua de pe Arena Naţională, încearcă să creeze un curent antieuropean. Aşa cum spuneam, fără să le pese de interesul naţional”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!