Cu toate acestea, spune Seculici, „în nume personal, nu prea văd cine ar putea să îl contracandideze pe Gheorghe Falcă, având în vedere realizările administraţiei în cele două mandate ale sale, saltul valoric pe care l-a făcut Aradul în această perioadă. Aceasta, ca să nu mai pomenim de sondajele adversarilor politici, în care Falcă apare ca şi câştigător detaşat, în cazul în care alegerile ar avea loc mâine. Repet, este opinia mea personală, din punctul meu de vedere nici nu cred că s-ar putea pune problema ca un partid, indiferent care ar fi el, să nu susţină candidatura unui primar pe funcţie şi dat, în toate sondajele de opinie, drept câştigător cert al viitoarelor alegeri. În numele organizaţiei voi putea să declar ceva abia după ce vom discuta în interior, pe baza datelor definitive”.
Seculici:„Cine sa-l contracandideze pe Falca?”
Reactualizat la:
ARAD. Întrebat dacă organizaţia pe care o conduce va susţine candidatura lui Gheorghe Falcă pentru al treilea mandat de primar al Aradului, preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, a ţinut să precizeze că în cadrul partidului nu s-a discutat despre candidaturi, acest lucru urmând să fie făcut după încheierea sondajelor, care vor decide favoriţii pentru intrarea în cursă la Primărie şi Consiliul Judeţean.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Citiți principiile noastre de moderare aici!