Vernisajul va avea loc pe 3 august, de la ora 18. Expoziția este organizată sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România, în colaborare cu Complexul Muzeal Arad. „Nu ne-am putut vedea de prea mult timp, ne-am simțit foarte bine împreună și sper să colaborăm mai departe” – așa a început mesajul invitației făcute de Foto Club Arad pentru colaboratorii din țară și străinătate. O parte dintre ei au răspuns invitației și au trimis imagini cu tema „Street Photography”. În total, 50 de fotografii de la 47 dintre artiștii fotografi din străinătate, reprezentând cinci asociații foto din patru țări: Atelierul Foto Márvány din Békéscsaba, Ungaria (Barabás Ferenc, Boldog Zsuzsanna, Bontovics Ilona, Dr. Blahut Károly, Katona Péter, Kenéz Éva, Kucsara Tibor, Mazán Erzsébet, Virág Mihály), Asociația Foto Club Mihai Dan Călinescu, Craiova, România (Anghel Mircea, Anghel Rodica, Dumitrel Andreea, Florescu Cătălina, Floriganță Cristian, Nada al Natour, Opriș Ivona, Trică Adrian, Ursu Oana, Vochescu Gabriela), Asociația Foto Kino Video din Voivodina, Novi Sad, Serbia (Anica Zupunski, Dejan Cavic, Dusan Zivkic, Jan Valo, Maja Tomic, Sladjana Pantelic, Snezana Lerh, Zoran Pislevic) și Asociația Fotografică din Łódź, Polonia (Agnieszka Wojtera, Artur Jastrzebski, Dominika Cybuch, Jagiełło Tadeusz, Konrad Sosnowski, Mariusz Jędraszczyk, Sławomir Grzanek, Sylwia Pietryga, Urszula Sobieszek, Zbigniew Januszek)”, transmit cei de la Asociația Foto Club Arad.
Lângă fotografiile celor invitați se alătură și unele realizate de Mircea Boran, Radu Bulzan, Marius Buță, Călin Creștin, Danijela Despotov, Ovidiu Filip, Octavian Iolu, Brighita Niță, Filip Rotaru și Tunde Șerban, artiști fotografi ai Asociației Foto Club Arad.
„Pe lângă fotografii, vor fi expuse siglele asociațiilor și câteva cuvinte despre fiecare dintre ele. Acest salon, care va putea fi admirat până pe data de 14 august, se vrea a fi unul itinerant”, menționează Mircea Boran, președintele Foto Club Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!