Consiliul Județean Arad a găzduit, joi, o ședință comună de lucru a consilierilor județeni și municipali, în care au fost prezentate principalele proiecte europene ale celor două instituții și a fost făcută o amplă informare asupra stadiului de implementare a drumului expres Arad-Oradea.
În discursul său, președintele Iustin Cionca a declarant că este important să existe un astfel de dialog direct, să se comunice pe temele de interes major ale Aradului. „Noi am organizat în anii precedenţi întâlniri de informare cu parlamentarii de Arad, dar de această dată mi-am dorit să avem o şedinţă de lucru lărgită, pentru că punem în discuţie proiecte cu adevărat istorice pentru Arad, şi pentru care este necesară o largă susţinere administrativă şi politică. Mesajul pe care îmi doresc să îl dăm cu această întâlnire este că avem maturitatea necesară să facem abstracție de culoarea politică”, a spus Iustin Cionca.
Președintele Consiliului Județean a oferit câteva date tehnice despre drumul expres Arad-Oradea. Drumul expres va avea 12 noduri rutiere – 6 în județul Bihor şi 6 în județul Arad. Nodurile din judetul Arad vor fi următoarele:
1. Km 74+750 – Nod rutier DN 79 (Chișineu Criș)
2. Km 93+300 – Nod rutier DJ 792C (pe sector între Curtici şi intersecția DJ 792C cu DN79)
3. Km 106+350 – Nod rutier Varianta de Ocolire Arad Nord
4. Km 108+600 – Nod rutier DJ 709B (pe sector între Arad şi Șofronea)
5. Km 114+070 – Nod rutier DJ 709C (la ieșirea din Arad spre Variașul Mic) și Drum de legătură cu zona industrială Arad Nord în lungime de 3 km
6. Km 119+500 – Nod rutier pe DN 7 şi legătura cu autostrada A1
Pe traseul drumului expres vor fi prevăzute 3 parcări de scurtă durată, dintre care două în județul Bihor şi una în județul Arad la km 95+250, după nodul rutier cu DJ 792C (Curtici); 2 spații de servicii tip S1 câte unul în fiecare județ, cu grup sanitar public, mese acoperite, parcări de camioane, autovehicule, autobuze, benzinărie, comerț și alimentație publică; un spațiu de servicii tip S2 în județul Arad lângă nodul rutier DN 79 (Chișineu Criș), care va cuprinde service auto, restaurant, benzinărie, grupuri sanitare publice, spații de cazare. Pe viitor are prevăzută extinderea cu o parcare securizată pentru camioanele de mare tonaj; 4 centre de întreținere și coordonare, două în județul Bihor și două în județul Arad, în nodul de la Chișineu-Criș și în cel de la DJ 709B (între Arad-Șofronea). Aceste centre sunt plasate în interiorul nodurilor rutiere pentru utilizarea eficient a spațiului şi pentru a avea acces în ambele direcții.
În judetul Arad, pentru traversarea cursurilor de apă și supratraversarea drumurilor sau căilor ferate mai importante au fost prevăzute următoarele poduri și pasaje:
– pod peste Crisul Negru la Zerind, în lungime de 1003,00 m
– pod peste Crișul Alb, la Chișineu-Criș, în lungime de 1073,00 m
2 / 3
– pasaj peste linia de cale ferată Nădab-Grăniceri și DN79A Chișineu-Criș- Vărșand, în lungime de 790,0 m
– pasaj peste linia CF Curtici Arad și DJ709B (Șofronea-Arad) în lungime de 790,0 m
– pasaj peste linia DJ709C (Arad Variașul Mic) în lungime de 152,0 m.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Răzvan Cadar, a prezentat șoseaua de centură Arad-Vladimirescu-Fîntînele. Varianta Ocolitoare a Municipiului Est, proiect demarat acum șase ani, înseamnă construirea ultimului segment al inelului de centură al municipiului Arad, care va scoate o parte din traficul greu din municipiu. Prin acest proiect, Consiliul Județean va asigura legătura între două drumuri naționale DN69 Arad-Timișoara și DN7 Arad-Deva, dar și racordarea la Autostrada Nădlac-Arad-Timișoara. Este o lucrare în valoare de 308 milioane lei, câștigată de compania PORR Construct. Termenul de finalizare a lucrării este de 19 luni.
Traseul centurii pornește din Drumul Național 69 Arad-Timișoara, traversează calea ferată Timișoara – Arad și un pod peste Mureș, ocolește localitatea Vladimirescu și intersectează DN 7 Deva – Arad. Centura Arad-Est va avea un pasaj peste Calea Ferată Timișoara – Arad și un pod peste Mureș și va avea o lungime totală de 11 km.
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Florina Ionescu, a prezentat un tablou al situației actuale a spitalului, iar directorul executiv Gabriela Chiricheu a prezentat proiectele Consiliului Județean pentru dezvoltarea sistemului de sănătate publică, cu accent și pe fondurile deja obținute, dar și pe proiectele în lucru sau cele depuse spre finanțare, din care se evidențiază construirea unui Complex Matern-Pediatrie, pe zece niveluri, o linie de radioterapie la Spitalul de Oncologie, renovarea și modernizarea pavilionului central al fostului Spital Municipal și modernizarea întregului bloc operator de la Spitalul Județean.
Vicepreședintele Ionel Bulbuc a precizat că „investițiile în infrastructură și în sănătatea publică sunt foarte importante. Dar Consiliul Județean are și o strategie de dezvoltare a instituțiilor de cultură din subordinea sa, și mă voi referi astăzi la Complexul Muzeal Arad, care deservește în primul rând locuitorii din municipiu dar se adresează și turiștilor, din țară și din străinătate, care vizitează municipiul. Noi am început lucrările la Muzeu cu Secția de Ştiințe ale Naturii și cu amenajarea spațiului expozițional dedicat vechii pinacoteci a muzeului, finalizate în anul 2022 din fondurile Consiliului Județean Arad. Dar nu ne oprim aici, continuăm modernizarea întregului spațiu expozițional din cadrul Complexului Muzeal din Palatul Cultural, cuprinzând expozițiile de arheologie, lapidarium, istorie, etnografie, educație muzeală și ateliere interactive, sală de conferințe și cafeneaua muzeului. În acest sens am realizat proiectul tehnic DALI și PT, valoarea investiției ridicându-se la suma de peste 11.000.000 RON, la care se vor adăuga și costurile pentru realizarea conceptului expozițional pentru fiecare secție. În anul 2022 Consiliul Județean Arad a achiziționat clădirea de pe Bulevardul Revoluției nr. 97, clădire care a fost dată în administrare Complexului Muzeal Arad, unde vom amenaja un nou muzeu, prin care să punem în valoare patrimoniul istoric, etnografic, aflat în depozitele muzeului. Avem peste 15.000 de piese de etnografie care așteaptă în depozit să fie expuse!”
Primarul Călin Bibarț a prezentat oportunitățile pe care racordarea zonei industriale Vest la drumul expres le poate deschide, existând perspectiva unei creșteri a suprafeței ocupate de agenții economici, datorită conectivității la acest drum. Viceprimarul Lazăr Faur a insistat pe proiectele primăriei, declarând în premieră că se intenționează crearea unui parc fotovoltaic de producere a energiei verzi în municipiu, și că acel campus preuniversitar pe care Primăria Arad îl va construi va deservi și o parte din județ.
Europarlamentarul Gheorghe Falcă, prezent la întâlnirea de la Consiliul Județean, a subliniat că din punctul său de vedere Aradul se îndreaptă într-o direcție bună, având în vedere investițiile în infrastructura rutieră, cea feroviară și faptul că aici se construiește, la Grăniceri-Pilu, cel mai mare parc fotovoltaic din Europa. Și nu în ultimul rând, faptul că în municipiu se construiesc trei poduri noi peste Mureș, înseamnă dezvoltare.
La ședința de lucru au participat președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, vicepreședinții Răzvan Cadar și Ionel Bulbuc, primarul Călin Bibarț și viceprimarul Lazăr Faur, europarlamentarul Gheorghe Falcă, deputații Sergiu Bîlcea, Farago Peter, Glad Varga, senatorul Ioan Cristina, consilieri județeni și municipali, directorii celor două instituții. Din păcate, toți reprezentanții PSD, din Consiliul Județean, Consiliul Municipal și din Parlamentul României, au ales să nu participe la ședința de lucru. Dintre parlamentari au fost prezenți doar cei ai PNL și UDMR, au lipsit PSD, USR și AUR, absențe pe care președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, le-a pus pe seama agendei probabil încărcate a acestora.