În plimbare, în grup, în timpul şedinţei de consiliu, până pe strada Eftimie Murgu. O propunere nemaivăzută, cu scop bine calculat. Cui aparţine? Primarului Gheorghe Falcă, care crede că astfel se vor schimba unele lucrări. Sau măcar vor fi arătaţi cu degetul unii politicieni locali. Oferta „excursiei” până pe strada Eftimie Murgu a fost făcută de primar joi, la cea mai recentă dintre şedinţele de consiliu, în contextul unui atac dur la adresa prefectului Călin Pribac.
„Vă propun să facem, la următoarea şedinţă CLM, o vizită la noul sediu al Paşapoartelor şi Permiselor auto şi cu drag să vă întâlniţi cu cetăţenii din Arad. Să vă spună câte drumuri fac acum, cum nu au mijloace de transport, câte probleme au cu parcările etc. Atunci o să vedeţi cât de implicată a fost Prefectura Arad şi domnul Cosmin Pribac în rezolvarea problemelor cetăţenilor. Au reuşit să aducă, prin decizia lor politică, un disconfort oamenilor care locuiesc în zonă, cât şi celor care au nevoie de paşapoarte, de serviciile de acolo. Mai ales, acum, că e luna august, şi cei care lucrează în străinătate vin să-şi reînnoiască actele. Acum se fac patru drumuri în loc de unul, cât se făceau anterior, vă daţi seama!”, a declarat, în debutul şedinţei extraordinare CLM de joi, primarul Gheorghe Falcă.
O analiză?
Primarul Falcă a încheiat intervenţia pe subiect cu faptul că este de părere „că situaţia poate fi analizată mai serios de către Prefectură”, deşi e greu de crezut că problema acestor două servicii mutate din Galleria Mall în fosta clădire a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, în urmă cu nici o lună, se va rezolva pe placul său.
Un război cu o victorie
Războiul dintre Prefectură şi Primăria Arad pe tema sediilor celor două servicii aflate în subordinea primei durează de ani de zile, victoria aparţinând, în final, Prefecturii Arad, care a mutat serviciile din mall în centru, în pofida împotrivirii edilului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!