ARAD. Ședință extraordinară de CLM în această săptămână pentru Grădinița PP1 din Arad pentru a se aproba organizarea de concurs pentru ocuparea posturilor. Municipalitatea a decis să grăbească un pic procedurile pentru ca situația de la grădinița aflată în grevă să intre în normalitate. După ce ministerul a aprobat suplimentarea fondului pentru județul Arad cu 7.779 lei, poate fi dată și mult așteptata undă verde pentru organizarea concursului.
Mai mult chiar, în urma discuțiilor cu Inspectoratul Școlar Județean s-a aprobat deblocarea a 4 norme în loc de 2 norme și jumătate, cât fusese deja aprobat.
Cum s-a ajuns aici
Problemele în toate unitățile școlare au apărut în anul 2009-2010 când au fost tăiate foarte multe norme din școli pentru a se încadra în buget. Din precauție, directorii nu au tăiat norme întregi, pentru a nu se pierde posturile, ci au tăiat fracțiuni de normă. Așa s-a ajuns la situația în care să existe o jumătate de normă de bucătar sau de îngrijitoare, de muncitor sau de paznic. Care primește jumătate de salariu, iar cealaltă jumătate este plătită, de multe ori, din banii părinților.
Situația de la PP1 nu este singulară în Arad. Ce vor face celelalte unități de învățământ unde sunt aceleași probleme?! Vor intra în grevă pentru a obține câteva norme în plus sau vor aștepta ca situația să se rezolve pe cale amiabilă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!