În absenţa presei, nici replicile nu au fost, se spune, multe ori savuroase, iar discuţiile în contradictoriu au lipsit în totalitate. Cel puţin aşa am fost informaţi. Căci fără ca vorbele să devină publice, lucrurile mai că nu există.
Ba mai mult, proiectele – cele 12 aflate pe ordinea de zi – au trecut cu votul tuturor aleşilor locali. Cu toate că s-a vorbit şi de ipotecarea veniturilor Municipalităţii arădene pentru a garanta noul credit luat de la BERD sau creşterea cu rata inflaţiei a unor tarife pe care le plătesc mai toţi arădenii.
De ce şedinţa nu a fost anuţată, rămâne un secret. Mulţi din angajaţii Primăriei Arad sunt în concediu sau plecaţi din localitate, în interes de serviciu, dar acest fapt nu scuză nici pe departe obligaţia de informare care revine Municipalităţii şi care nu a prea fost neglijată de-a lungul anilor de instituţie. Totuşi, ca să fim corecţi până la capăt, pe site-ul Primăriei, ordinea de zi a şedinţei de miercuri a fost postată, dar zona dedicată acestor informări poate fi catalogată şi ea ca fiind relativ ascunsă.
Vom reveni cu date legate de proiectele care au fost supuse votului aleşilor municipali pentru a lămuri dacă a fost vorba doar de o gafă a executivului sau în spatele acestui gest s-a ascuns şi altceva. Unanimităţile aleşilor ne fac să credem, la prima privire că nu, dar…

Citiți principiile noastre de moderare aici!