ARAD. Consiliul Judeţean Arad a găzduit o şedinţă de lucru care a vizat situaţia proiectării tehnice a „Variantei Ocolitoare a Municipiului Arad – Est”, respectiv centura de est a Aradului, drumul care ar urma să scoată o mare parte a traficului greu din municipiu. „M-am întâlnit cu reprezentanții factorilor implicați în proiectarea și construirea șoselei de centură a municipiului Arad. Împreună cu aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean, am discutat aspecte tehnice, am căutat cele mai bune soluții pentru porțiunile de drum unde constructorul poate întâmpina dificultăți, în special în zonele unde sunt necesare amplasarea unor podețe sau regularizarea anumitor canale sau șanțuri. Ne dorim o lucrare de calitate și, inclusiv prin această ședință, căutăm să rezolvăm orice fel de problemă care se ivește, încă înainte de a începe efectiv lucrările”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
Această centură ocolitoare va fi, practic, un drum nou, construit de la fundație, care include un pod peste Mureș și un pasaj peste calea ferată, inclusiv pistă de biciclete. Şoseaua ar urma să lege municipiul Arad de Vladimirescu, prin Fântânele, urmând ca traficul greu să fie scos în totalitate din municipiu. Centura va lega DN 7, din Vladimirescu, de DN 69 şi autostradă, la ieşirea din Arad spre Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!