Vila Malonyay are o istorie fabuloasă: Pe data de 3 iulie 1905, Dezső Malonyay (1866-1916), scriitor, jurnalist şi istoric de artă, autorul primei istorii de etnografie maghiară, publicată în Ungaria în cinci volume, a cumpărat parcela de pe strada Izsó nr. 5 din cartierul Zugló – Budapesta, aici ridicând o casă masivă în 1907, pe baza proiectului conceput de arhitectul Béla Lajta, unul dintre arhitecţii de marcă ai secessionului maghiar. În conceptul vilei Malonyay sunt îmbinate stilul de organizare a spaţiului preluat de la casele englezeşti, însă cu motivele tradiţionale ungureşti încadrate în tiparele Art Nouveau. Influenţa arhitecturală a lui Béla Lajta, născut în 1873, a fost definitorie pentru câteva clădiri simbol ale Budapestei, printre acestea numarându-se Muzeul Comerţului şi Industriei Turistice, Institutul pentru nevăzători, Teatrul Nou, Clinica de neurochirurgie, Liceul Radnoti.
În anii ’70 şi ’80 Vila Malonyay a găzduit Ambasada Republicii Federale Germane, care, în vara lui 1989 a oferit adăpost turiştilor est germani care solicitau azil politic, transportaţi cu sprijinul autorităţilor maghiare în 40 de autocare în Germania Federală. ,
În curând se împlinesc două decenii de când această clădire încărcată de istorie a devenit sediul Institutului Cultural Român din Budapesta, loc de cultură în care se desfăşoară evenimente în jurul culturii române.
În fiecare an, în luna octombrie, Vila Malonyay reintră în circuitul arhitecturii, cu ocazia Lunii Arhitecturii din Ungaria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!