BUCURESTI. Potrivit procurorilor DIICOT in dosar sunt inculpate mai multe persoane, o parte dintre ele fiind functionari ai statului. Gruparea, condusa de inculpatul S.A. – din care faceau parte si angajati ai DSVSA Cluj – a permis cu buna stiinta intrarea in tara, iar apoi comercializarea de carne alterata “vatamatoare sanatatii”. Prejudiciul in acest caz, conform anchetatorilor, se ridica la aproape 25 de milioane de lei.
“Referitor la inculpatul O.N.M. din probele administrare s-a stabilit că în luna decembrie 2013 și ianuarie 2014, în calitate de şef PPF în cadrul ITPF Oradea – Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand, județul Arad, în mod repetat a primit suma totală de 19.600 lei cu scopul de a nu evidenția în baza de date transporturile de carne provenită din achizițiile intracomunitare efectuate de către firmele controlate de către inculpatul S.A. În ceea ce le priveşte pe inculpatele C.I.D. şi P.N.A. s-a reţinut că au pus în vânzare produse din carne, cu privire la care cunoșteau că sunt alterate și cu perioada de valabilitate depășită, fiind vătămătoare sănătății. Referitor la inculpatul G.I.C, din probatoriul administrat a rezultat faptul că în calitate de medic veterinar oficial în cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, la data de 12 martie 2014, contrar atribuțiilor sale de serviciu a procedat la verificarea selectivă a mărfurilor aflate în depozitul aparținând SC Michelangelo SRL Cluj-Napoca, cu privire la care existau suspiciuni că sunt alterate și cu termenul de valabilitate expirat şi a omis sa indisponibilizeze o cantitate de marfă care nu a fost supusă controlului sanitar-veterinar, până la verificarea integrală a acesteia, fapt ce a permis comercializarea în continuare a mărfurilor.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul L.O.M. s-a reţinut că în calitate de inspector în cadrul DSVSA Cluj cunoscând că, la solicitarea organelor judiciare, urmează a se efectua un control la SC Michelangelo SRL, a comunicat acest lucru inculpatului C.R.B. cu privire la controlul care urma să fie efectuat şi i-a asigurat acestuia timpul să ia măsuri pentru a ascunde marfa alterată”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Pentru recuperarea prejudiciului, anchetatorii au dispus măsuri asiguratorii în scopul recuperării prejudiciului.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!