Șefa învățământului arădean, inspectorul școlar general delegat Anca Patricia Stoenescu, care este și consilier municipal al PSD, este executată silit în urma unei sentințe judecătorești.
Anca Stoenescu și soțul său s-au împrumutat la o bancă în 2015, fără să achite la timp ratele, iar ulterior Judecătoria Arad a admis cererea formulată de un executor judecătoresc din Timișoara de recuperare a sumelor acumulate.
Sentința
Conform sentinței Judecătoriei Arad, pentru care nu s-a oferit cale de atac, șefa ISJ și soțul său au de plătit peste 40.000 de lei.
„(Instanța –n.r.) admite cererea formulată de Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Dragomir Daniel şi Stepanov Voislav. Încuviinţează executarea silită in dosarul execuţional nr. 1619/ex/2018 al Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Dragomir Daniel şi Stepanov Voislav, la cererea creditorului BRD GSG S.A, împotriva debitorilor Stoenescu Ioan Călin şi Stoenescu Anca Patricia. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită prin toate formele de executare admise de lege în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. 6638271 din 28.05.2015 pentru recuperarea sumei de 40.165,52 lei reprezentând credit neachitat, dobânda contractuală, penalităţi contractuale şi comisioane la data de 26.04.2018 la care se vor calcula dobânzi până la recuperarea integrală a creanţei şi cheltuielile de executare silită. Fără cale de atac”.
Fără comentarii
Procedurile de recuperare a sumei sunt pe rol, executorul judecătoresc urmărind conturi pentru a pune poprire sau bunuri care pot fi valorificate.
Am încercat să obținem un punct de vedere de la șefa ISJ Arad, dar aceasta a fost foarte reținută, ba chiar a încercat să nege că ar fi parte din contractul de credit, contrazicând astfel instanța și documentele. Anca Stoenescu a recunoscut, totuși, că i se trage din salariu datoria și ne-a cerut să vorbim cu soțul său. ”Nu cred că sunt prima persoană care a rămas în urmă cu ratele la bancă”, s-a rezumat să ne spună.
Contactat de Jurnal Arădean și Aradon, Ioan Călin Stoenescu a spus că nu dorește să facă niciun comentariu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!