Director general a fost numit Florin Barna, cel care până acum a ocupat funcţia de Şef Serviciu ordine, linişte publică şi parcări, iar director adjunct va fi fostul şef al Serviciului Circulaţie pe drumurile publice şi parcări, în persoana lui Laurenţiu Tudose.
Până de curând funcţia de director general al Poliţei Locale Arad a fost deţinută de Viorica Graur.
Vă reamintim că din luna august a acestui an, Poliţia Locală Arad a devenit din instituţie publică de interes local, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Arad, Direcţie în cadrul Primăriei Municipiului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!