Un număr de 13 persoane au murit din cauza rujeolei până vineri, un al 14 deces posibil cauzat de această afecțiune fiind în curs de infirmare sau confirmare, informează Institutul Național de Sănătate Publică. Potrivit autorităţilor sanitare, de la începutul anului trecut și până vineri, 13 ianuarie, în România, au fost confirmate 2.165 de cazuri de rujeolă.
„S-au înregistrat 13 decese (cinci în județul Arad, trei în Timiș, trei în Dolj, unul în Caraș Severin și unul în București), un al 14-lea deces posibil datorat rujeolei se află în curs de confirmare/infirmare în județul Timiș”, precizează INSP.
Cazuri de rujeolă s-a înregistrat în 34 de județe ale țării. Cele mai multe sunt în județele Arad — 509, Caraș-Severin 403 și Timiș — 308, iar cele mai puține — câte unul, în Prahova, Giurgiu, Botoșani, Vaslui şi Maramureș.
Reamintim că acum două luni de zile în Arad erau confirmate 223 de cazuri și cinci decese. Victimele din județul nostru au fost un băiețel de opt luni, o fetiță de nouă luni, o fetiţă de un an şi o lună, un băiat de 16 ani și o tânără de 27 de ani. Medicii spun că toți aceștia nu erau vaccinați, iar trei aveau suferințe cronice.
Cea mai afectată grupă de vârstă este cea între 1-4 ani (920 de cazuri), urmată de grupa 5-9 ani (394 de cazuri). În ceea ce priveşte pacienţii de peste 40 de ani s-au înregistrat 41 de cazuri.
Din totalul de 2165 de cazuri, în 2056 nu există niciun istoric vaccinal.
Ce este „pojarul”?
Rujeolă (pojar) – afecțiune care apare în copilărie cauzată de un virus, ale cărei simptome constau în tuse, secreții nazale, conjunctivită, dureri de gât, febră, erupție cutanată. Rujeola poate fi în prezent prevenită cu ajutorul unui vaccin. Această boală poate fi foarte periculoasă și chiar letală în cazul copiilor mici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!