A fost sau n-a fost Dănuţ Bala, şeful Poliţiei Municipiului Arad, la braconaj? Oficialii IPJ Arad spun un nu hotărât, în timp ce persoanele care au sunat la 112 sesizând acest lucru, au altă variantă. Un apel la 112, dat sâmbătă dimineaţa anunţa faptul că trei persoane, printre care s-ar afla şi Bala Dănuţ, şeful Poliţiei Municipiului Arad, se află la braconaj, în zona muntelui Găina. În urma investigaţiilor am aflat că Bala se află în concediu, cu nişte prieteni, cu cortul exact în acea zonă. Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, ne-a confirmat că sesizarea există şi că se efectuează cercetări vis a vis de persoanele care îl însoţeau pe Bala.
Lucrătorii de la Serviciul Arme s-au deplasat la domiciliul dânsului, au efectuat un control în urma căruia cele două arme de vânătoare deţinute de Bala Dănuţ, care este vânător autorizat, au fost găsite în fişetul metalic. Dânsul se află în concediu legal şi a plecat cu cortul însoţit de mai multe persoane. Se continuă cercetările faţă de persoanele care erau cu dânsul , a precizat Camelia Tuduce. Surse demne de încredere susţin că până la sosirea echipajului, armele şi vânatul au dispărut. Şeful Poliţiei Municipiului Arad, comisarul şef, Dănuţ Bala, nu a putut fi contactat, având telefonul închis.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!