După ce aici au avut loc nenumărate accidente, după ce, pe 23 iulie 2015, o femeie a fost omorâtă în timp ce stătea pe trotuar, pe 31 august 2015 a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru semaforizare. Acum, în mai 2016, lucrările de amenajare a semaforizării electrice, ce vor scoate din buget 363.000 lei, au debutat. „Această semaforizare va fi executată pentru tramvaie, autoturisme, biciclete și pietoni. Termenul de finalizare al lucrării este de aproximativ două luni”, a declarat Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad. Pe lista Primăriei pentru semaforizare se află, pe lângă intersecţia de pe Conduraşilor cu Andrei Şaguna, intersecția de la BAT de pe centura de NV a municipiului, intersecția străzii Crişan cu Tudor Vladimirescu, cea dintre strada Cocorilor cu Abatorului și intersecția dintre Calea Zimandului şi strada Ludwig Roth.
Semafor electric la „Intersecția blestemată”
Semafor electric la „Intersecția blestemată”
Vești dintre cele mai bune pentru arădeni. „Intersecția blestemată”, cum a ajuns să fie denumită intersecția dintre strada Condurașilor cu Andrei Șaguna, va fi în cele din urmă semaforizată.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Sute de persoane au protestat, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, manifestându-şi nemulţumirea faţă de candidatul independent Călin Georgescu şi scandând lozinci antifasciste, împotriva extremismului şi proeuropene.
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
3
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Marți, în Piața Victoriei din Timișoara, sute de tineri s-au strâns pentru o manifestație pașnică anti-legionari și pro-Europa.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
7
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Citiți principiile noastre de moderare aici!