Pentru a putea face cea mai bună alegere, trebuie să ştii ce tip de şemineu ţi s-ar potrivi cel mai bine şi care sunt diferenţele dintre ele. Iar pentru asta echipa Șeminee Sibiu îţi vine în ajutor. Pentru că nevoile sunt variate şi tipurile de şemineu variază. Şemineele se clasifică după criterii de funcţionalitate, randament şi bugetul disponibil. De exemplu, dacă îți dorești aspectul elegant al șemineelor și funcțiile unei centrale termice, poți opta pentru un șemineu tip centrală, eficient și cu foarte mare durată de viață. Fabricat din oțel refractar, acesta se poate monta ca sursă principală de încălzire sau se poate racorda în paralel cu alte surse precum centrală termică sau panouri solare. Șemineele tip centrală încălzesc întreaga locuință, dar și apa menajeră în calorifere sau pardoseală. Termoșemineele sunt echipamente complet automatizate și echipate (cu pompă, termostat și vas de expansiune) și pot fi controlate lejer cu un termostat de ambient.
Ce mai e interesant de mentionat este că, termoșemineul poate funcționa în regim autonom cu o eficiență de peste 90% chiar și pentru patru zile datorită rezervorului mare, pe lemne sau peleți. Asta înseamnă că nu trebuie să te preocupi zilnic de funcționarea acestuia și că poți sta liniștit o perioadă, știind că locuința ta este încălzită constant.
Dacă alegerea ta se îndreaptă către o sobă șemineu, ceea ce trebuie să știi este că, soba pe lemne este o investiție pentru întreaga viață, datorită materialelor din care aceasta este construită. Important de precizat este faptul ca soba șemineu încălzește doar spațiul în care este asezată. De aceea, pentru spațiile mai mari sau locuințele cu mai multe camere recomandăm cu încredere construirea unui termoșemineu, iar pentru încăperile restrânse soba este cea mai bună alegere. Șeminee Sibiu iți oferă o gamă variată de sobe pe lemne, sobe din fontă, din oțel sau căptușite cu samota pentru o ardere eficientă. Acum poți avea în locuința ta un confort sporit și un deosebit element de decor, de calitate înaltă și cu durată mare de viață. Garanția sobei este de 5 ani, iar transportul este gratuit.
Acum că știi ce tip de șemineu se potrivește căminului tău, echipa Șeminee Sibiu te așteaptă cu prețuri accesibile, calitate superioară, durată lungă de funcționare, implicarea profesioniștilor în construirea și montarea produselor și standarde de calitate europeană! De la șeminee pe lemne, pe biotenol, la sobă centrală sau șeminee tip centrală, până la diverse accesorii și componente de ventilare, Șeminee Sibiu stă la dispoziția tuturor cerințelor și bugetelor. Alege să investești doar în calitate!
Advertorial!
Citiți principiile noastre de moderare aici!