ARAD. În condiţii grafice de excepţie, cu un Cuprins de invidiat şi o Bibliografie ce însumează două sute optzeci şi şapte de titluri şi autori, recent, la Editura Didactică şi Pedagogică, în Colecţia Istoria Gândirii Pedagogice, a ieşit din tipar volumul „Pedagogi români, Medalioane şi Interviuri”, purtând semnătura prof. univ. dr. Anton Ilica de la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad.
Cartea, cu o valoare de document şi rezultat al unei practici educativ-pedagogice, de-a lungul carierei, demne de consemnat într-o istorie liric-temporală, este, îndeobşte, un itinerar în spaţiul didactic şi se vrea a fi, un model sau o privire de ansamblu asupra gândirii educaţionale contemporane, prin preluarea unor portrete de pedagogi consacraţi.
Conceput a fi un discurs evolutiv asupra definirii unor concepte şi importanţa acestora, noul volum adună, în peste patru suteşaizeci de pagini, cinci capitole, la care se adaugă „Prefaţa”, semnată de prof. univ. dr. Ion Albulescu, „Explicaţia” cât şi „În loc de concluzii”, ale autorului, acestea din urmă purtând un subtitlu „Responsabilitatea pedagogilor fără pedagogie”.
Plasând cartea pe un prag bine consolidat în fenomenul educativ contemporan, autorul a ales , ca metodă de lucru, „Întrebările”, în număr de zece, adresate prin e-mai , unor cunoscători şi buni practicanţi din spaţiul Cercetării pedagogice ori a Ştiinţelor Educaţiei.
Iată ce spune Prefaţatorul – „Lectura biografiilor pedagogilor români contemporani şi a interviurilor realizate cu aceştia ne provoacă meditaţii care tulbură fiinţa noastră tainică şi ne deschid o lume senină în care lucrurile încetează să ne fie necunoscute, părând să dobândească pentru noi un fel de afinitate şi să răspundă, ca prin minune, aspiraţiilor noastre fundamentale”.
Iată ce afirmă, însuşi autorul – „Am intenţia de a promova o imagine cât mai reală a pedagogiei contemporane româneşti în comunitatea ştiinţifică europeană”.
O firească şi nimerită concluzie se impune, prin studierea acestui volum, care produce un real impact pozitiv în sistemul educaţional, prin tezele şi teoriile emise, urmate de propuneri ori observaţii, şi anume: În carte îşi găsesc adăpost teoreticieni ai educaţiei, arădeni şi nu numai, mărturisitori ai noilor concepte ale cunoaşterii prin educaţie.
Lectura atotcuprinzătoare incită şi invită la crezuri armonios formulate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!