ARAD. Ceea ce anunţam în urmă cu trei zile a devenit realitate. Consiliul Judeţean Arad (CJA) a semnat contractul pentru modernizarea drumului Arad-Felnac. După cinci ani de aşteptare, şoseaua cu pricina va intra, în sfârşit, în reparaţii capitale. Termenele înainte de constructor par unele optimiste, dar depind în exclusivitate de fondurile pe care le vom avea la dispoziţie. „Contractul are o perioadă de doi ani de zile”, a anunţat preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu, la momentul semnării contractului. „Noi avem posibilitatea tehnică să finalizăm lucrarea mai devreme, în aproximativ un an de zile”, a completat reprezentantul Sylc Con Trans SRL, societatea care a câştigat licitaţia.
„Totul depinde de sumele de bani pe care Guvernul ni le va aloca pentru acest obiectiv”, a concluzionat Ioţcu. Trebuie precizat faptul că modernizarea drumului Arad-Felnac se va realiza pe fonduri guvernamentale, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Tronsonul de drum ce urmează a fi reabilitat este în lungime de 17 kilometri, valoarea lucrării fiind de 17.159.580 de lei.
Primari bucuroşi
Doi dintre primarii afectaţi de starea actuală a drumului au fost prezenţi şi ei la semnarea contractului. Doina Petri, primarul din Zădăreni, a ţinut să precizeze că „au fost momente dificile, dar suntem mulţumiţi că, după eforturi îndelungate ale Consiliului Judeţean, s-a reuşit începerea acestor lucrări”. „Este o lucrare foarte importantă pentru comuna Felnac, în condiţiile în care suntem sub o mare presiune financiară generată de Guvern, prin reducerea alocaţiilor bugetare. Suntem nevoiţi să ne descurcăm pe cont propriu în foarte multe situaţii şi din acest motiv avem nevoie de investitori locali, care să aducă bani la buget şi să suplinim astfel tăierile pe care Guvernul le-a făcut. Nu puteam să atragem fonduri fără mijloace corespunzătoare de acces în comuna noastră. Acest drum va însemna mult pentru dezvoltarea noastră”, a spus şi Nicolae Selegean, primarul din Felnac.
Reparat din temelii
Modernizarea drumului Arad-Felnac nu va însemna doar aşternerea unui strat nou de asfalt. Reprezentanţii constructorului au explicat că vor face o fundaţie de piatră care să reziste traficului greu şi abia apoi vor asfalta şoseaua.
Citiți principiile noastre de moderare aici!