După patru ani în care Drumul Vinului din podgoria arădeană nu s-a finalizat, se întrevede o rază de speranţă.
Consiliul Judeţean Arad (CJA) a relicitat lucrările care au mai rămas de executat, iar semnarea contractului este prognozată pentru începutul lunii mai. Asta, bineînţeles, dacă nu vor exista contestaţii. Cristian Drăgan, administratorul judeţului, a declarat că licitaţia a fost finalizată, ofertele fiind analizate în prezent de o comisie. „Dacă totul va decurge bine, dacă nu vor exista contestaţii, vom semna contractul de execuţie a lucrărilor rămase în primele zile ale lunii mai”, a spus Drăgan. Estimările CJA arată că lucrările sunt finalizate în proporţie de 80 la sută, iar restul de lucrări care au rămas neexecutate costă aproximativ 8 milioane de lei. Bineînţeles că suma ar putea scădea în urma licitaţiei. În ceea ce priveşte lucrările vizate, cele mai dificile se referă la viaductul de la Ghioroc. În plus, au rămas diferite porţiuni de drum neasfaltate. „În teorie, până în luna septembrie a acestui an ar trebui ca toate lucrările să fie finalizate”, a susţinut administratorul judeţului.
O istorie lungă
Lucrările pe Drumul Vinului au demarat încă din anul 2011. La acel moment, CJA şi-a propus să pună în valoarea podgoria Aradului. Aşa că a depus un proiect pe fonduri europene, proiect aprobat şi finanţat de Uniunea Europeană. Din cele 61 de milioane de lei, la cât a fost semnat contractul, aproape 50 de milioane au fost fonduri nerambursabile. Contractul a fost câştigat de Confort SA, însă firma s-a mişcat cu viteza melcului pe acest tronson. Mai mult, anul trecut societatea a intrat în insolvenţă şi a anunţat că nu mai are posibilitatea de a continua lucrările. Ca atare, contractul a fost denunţat de comun acord, iar autorităţile judeţene au organizat o nouă licitaţie. Sperăm ca de data aceasta să fie… cu noroc.
Ce înseamnă Drumul Vinului
Drumul Vinului este şoseaua care leagă localităţile din podgorie, un drum lung de peste 24 de kilometri. Ruta cuprinde DJ 708 B, care traversează localităţile Păuliş, Miniş, Ghioroc, Cuvin, Covăsânţ şi Şiria, şi DJ 708 C, care leagă DN 7 de Ghioroc. Speranţele pe care le are CJA sunt legate de faptul că, odată finalizat acest drum, turismul vini-viticol în zonă s-ar putea dezvolta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!