ARAD. După o perioadă de relativă acalmie în războiul dintre locuitorii din perimetrul EX 6 Curtici şi compania maghiară care are drept de explorare şi exploatare a resurselor subsolului în zonă, reizbucnesc luptele surde. Protestatarii au reînceput să iasă în stradă, de această dată protestele fiind purtate la volanele maşinilor, în timp ce Panfora Oil & Gas continuă să reitereze faptul că în zona respectivă se caută doar gaze naturale convenţionale şi ţiţei.
Protestatarii îi acuză pe cei de la Panfora că încearcă să mintă oamenii, în timp ce compania nu se apară faţă de noile acuze (nu a făcut-o niciodată), ci spune aceeaşi placă: societatea nu este în căutarea gazelor de şist şi nu vrea decât binele oamenilor din zonă. Preşedintele Asociaţiei Salvăm Câmpia de Vest, Andrei Moţ, acuză faptul că oamenii din perimetrul EX 6 Curtici sunt acum minţiţi de către cei de la Panfora, totul cu scopul de a obţine semnătură pentru acces pe terenul locuitorilor din zonă.
„Au mers din poartă în poartă la oameni din Macea şi Curtici şi au spus ba că sunt de la o firmă şi vor să bage fibră optică, având nevoie de semnături în acest sens, ba că sunt de la Mediu şi au nevoie de semnături. Le cereau oamenilor să semneze anumite documente”, a spus Moţ.
Acesta este convins că adevăratul scop al celor care cereau semnături era de a reuşi să îi convingă pe oameni să acorde dreptul de servitute pe proprietăţile lor. „Cei de la Panfora au nevoie de acest drept de servitute, de dreptul de trecere pe terenurile oamenilor, pentru a efectua măsurătorile de care au nevoie”, a spus Moţ.
Din nou şi din nou
Am contactat reprezentaţii Panfora Oil & Gas pentru a le oferi şansa de a se apăra în faţa acestor noi acuze grave venite dinspre Curtici şi pentru a afla adevărul. Din păcate, cei de la companie nu au dorit să răspundă unor astfel de învinuiri, ci au preferat (tot ca de fiecare dată) să revină cu informaţiile de bază, pe care au insistat de când a început războiul gazelor de şist: un comunicat de presă în care încearcă să-i liniştească pe arădeni amintind faptul că în perimetrul EX 6 Curtici nu se caută gaze de şist. Deşi răspunsul venit dinspre Panfora nu are nicio legătură cu întrebările pe care le-am pus noi, în baza acuzelor venite de la protestatarii din zonă, întrebări legate de posibilele solicitări de semnături venite din partea reprezenanţilor companiei, care s-ar fi dat drept persoane de la alte firme, vom publica o parte a răspunsului în virtutea echităţii.
„Panfora Oil & Gas reiterează că nu a planificat și nu va realiza, pe toată durata acordului de concesiune, niciun fel de operațiuni privind resurse neconvenționale, cum sunt gazele de șist, ci doar pentru țiței și gaze naturale convenționale. Compania este dispusă să semneze angajamente legale în acest sens cu toate părțile interesate: proprietari de terenuri, autorități locale, instituții etc”, spun cei de la compania petrolieră. Cam la atât, din păcate, s-a rezumat mare parte din răspunsul venit dinspre Panfora. Reprezentanţii companiei nu au amintit nimic de semnături sau de alte acuze care îi vizează direct, considerând probabil că replicile nu vor lămuri situaţia din perimetrul EX6 şi nici nu-i vor mulţumi pe protestatari.
Nicio semnătură
Potrivit spuselor lui Andrei Moţ, deşi au bătut din poartă în poartă la casele din Curtici şi Macea, presupuşii angajaţi celor de la Panfora nu au reuşit să primească nicio semnătură de la locuitorii perimetrului EX 6 Curtici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!