Discuţiile din cadrul întâlnirii au fost concentrate pe rezultatele obţinute de oraşul Pecs în cadrul proiectului Capitala Culturală Europeană 2010 şi pe contribuţia pe care Aradul a avut-o la programul evenimentelor Capitalei Culturale Europene.
Totodată, delegaţia arădeană a vizitat trei mari investiţii finanţate de Uniunea Europeană în proiectul Pecs – Capitală Culturală Europeană 2010: Centrul Cultural Kodaly, care găzduieşte Filarmonica din Pecs şi un centru de conferinţe, Centrul Zsolnay, realizat în incinta renumitei manufacturi de ceramică, fondată în anul 1852, care adăposteşte un muzeu cu o colecţie de 600 de piese originale Zsolnay, precum şi Centrul Regional al Cunoaşterii, investiţie de 17 milioane de euro, care adăposteşte o bibliotecă şi centre de documentare şi cercetare.
Zeci de manifestări
Principalele evenimente din programul de colaborare pentru anul 2011 au fost conturate tot atunci şi vizează, printre altele, Zilele Pecs la Arad, Zilele Aradului la Pecs, dar şi o sumedenie de participări la alte evenimente organizate în cele două oraşe.
JA-A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!