20 de milioane de euro. Pe atât şi-au pus, vineri, semnătura cei mai de seamă reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Arad şi Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, România. Evenimentul a avut loc la Arad, în prezenţa operation lider BERD România, Venera Vlad, care şi-a pus semnătura pe noul credit BERD (în fapt, un act adiţional la creditul BERD II), alături de primarul Gheorghe Falcă.
Tot Venera Vlad a fost şi cea care a prezentat datele acestui nou acord cu BERD: faptul că împrumutul a fost acordat pentru infrastructura de tramvaie, faptul că jumătate din cei 20 de milioane de euro, valoarea noului împrumut, va merge pe achiziţia de tramvaie noi sau că jumătate din aceeaşi sumă de mai sus reprezintă în fapt refinanţarea creditului BERD II.
Mai exact, 9,5 milioane de euro reprezintă suma de bani pe care Primăria o va lua pentru creditul BERD III, iar 11,5 milioane de euro reprezintă refinanţarea în condiţii mult mai avantajoase faţă de negocierea iniţială.
Venera Vlad a mai indicat şi faptul că BERD va acorda, dincolo de finanţarea pentru care s-a pus semnătura vineri la amiază, şi „asistenţă tehnică din fonduri proprii pentru creşterea eficienţei transportului public şi pentru modernizarea sistemului de ticketing (e-ticketing).
Creditul are o perioadă de garanţie de 3 ani şi o perioadă de rambursare de 13 ani, având cea mai mică dobândă dintre toate creditele accesate până acum de Primărie (şi mult mai mică decât la băncile comerciale): sub 4%.
Primarul Gheorghe Falcă a insistat pe refinanţarea creditului BERD II, care reprezintă cea mai mare parte din suma pentru care s-a pus semnătura pe BERD III. „Împrumutul BERD II avea o anumită dobândă, dar acum am reuşit să negociem o dobândă mai avantajoasă. Pe creditul BERD III, pentru că în mare am finalizat partea cu infrastructura de tramvaie, ne interesează creşterea confortului cetăţenilor care aleg să folosească mijloacele de transport în comun, prin achiziţionarea de tramvaie noi, dublat de un sistem de taxare modern care să faciliteze şi mai mult accesul arădenilor la aceste mijloace de transport” – a spus primarul.
Semnatarii noului acord au precizat şi faptul că speră ca până la finele anului să fie încheiate procedurile de licitaţie pentru cele trei direcţii: achiziţia de tramvaie, modernizarea depoului de tramvaie şi implementarea sistemului de e-ticketing. Când vine vorba de achiziţia de tramvaie, reprezentanţii BERD vorbesc de achiziţionarea a şase tramvaie noi, câte două în fiecare an, în timp ce edilul a precizat că are de gând să liciteze pentru zece tramvaie noi, în speranţa că în timp se vor găsi bani în buget pentru a cumpăra şi celelalte patru.
Încă un credit
Falcă a lansat şi o afirmaţie care s-ar putea să nu fie pe gustul tuturor: „Sperăm să nu ne oprim aici cu colaborarea BERD şi, posibil ca până în 2016, să punem semnătura pe încă un credit de la această bancă.”
Cele trei credite
Primul credit accesat de Primăria Arad de la BERD a fost semnat în anul 2005, valoarea acestuia fiind cea mai mare din toate împrumuturile luate de la această bancă: 20 de milioane de euro. Cel de al doilea credit BERD a fost semnat în 2009, pe 13 milioane de euro, din care au fost cheltuite în cele din urmă doar 11 milioane. Cel de al treilea credit, cel de acum, este în valoare de 20 de milioane de euro, din care doar 9,5 milioane sunt bani noi oferiţi Primăriei Arad, iar 11,5 milioane euro sunt banii ce trebuie plătiţi BERD II, care vor fi refinanţaţi în condiţii mai avantajoase.
Citiți principiile noastre de moderare aici!