ARAD. Fondurile europene salvează, din nou, bugetul Consiliului Judeţean Arad. Directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim, preşedintele CJA, Iustin Cionca, şi vicepreşedintele instituţiei, Sergiu Bîlcea, au semnat contractele de finanţare pentru modernizarea a trei drumuri judeţene. Iniţial, toate lucrările au fost demarate pe fondurile proprii ale Consiliului Judeţean. Însă, ulterior, a fost deschisă o „portiţă” prin care instituţia judeţeană s-a putut abona la fondurile europene. ADR Vest a deschis o nouă linie de finanţare, dedicată proiectelor începute deja de către autorităţile locale. Pe această linie de finanţare, CJA s-a înscris cu mai multe proiecte, iar trei dintre ele au primit deja finanţare. Este vorba despre modernizarea drumului Nădlac-Pereg, finalizat deja, a drumului dintre Pîncota şi Seleuş, lucrare începută deja, şi a şoselei care leagă Nădabul de Seleuş, aici fiind deja semnat contractul de execuţie, lucrările urmând să înceapă în primăvară. „Tipologia acestor lucrări este puţin diferită. Au fost începute pe fonduri proprii şi trecute pe fonduri europene”, a explicat Sorin Maxim, directorul ADR Vest.
Mută banii
„Vreau să mulţumesc colegilor din Consiliul Judeţean care s-au mişcat repede şi au reuşit să depună proiectele pentru finanţare. Ţinând cont de faptul că banii folosiţi de CJA pentru aceste lucrări se vor întoarce în conturile noastre, vrem să îi folosim pentru modernizarea a altor trei tronsoane de drumuri judeţene: Sântana-Sintea Mică, Tauţ-Tîrnova şi un tronson din Gurahonţ”, a anunţat Sergiu Bîlcea. Acesta a mai precizat faptul că „fără bani europeni, Aradul nu putea să continue dezvoltarea pe segmentul infrastructurii rutiere”.
Şi pe transfrontalier
Iustin Cionca a vorbit despre un alt program pe fonduri europene, Interreg, pentru care s-a semnat contractul de finanţare. „13 milioane de euro vor intra în judeţul Arad, urmând să fie realizată centura oraşului Curtici şi drumurile Curtici-Macea-Sânmartin, Sânmartin-Socodor şi Socodor-Nădab”, a declarat preşedintele CJA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!