26 de contracte de finanţare au fost semnate ieri, la Consiliul Judeţean, de conducerea Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 5 Vest Timişoara cu beneficiarii fondurilor europene. Valoarea contractelor de finanţare pentru judeţul Arad este de 22.553.716 lei, ceea ce reprezintă 3.671.162 euro. Prin aceste proiecte va creşte numărul locurilor de muncă, calitatea serviciilor şi au ca finalitate creşterea calităţii vieţii.
Finanţarea a fost obţinută prin Măsura 312 „Sprijin pentru Crearea şi Dezvoltarea de Microîntreprinderi” a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.
Fondurile nerambursabile merg spre construire de spaţii pentru firme de contabilitate, consultanţă pentru afaceri, pentru cabinet stomatologic, activităţi de producţie pentru prelucrarea produselor din piatră ornamentală şi din fibre de sticlă, construirea de centre de înfrumuseţare şi relaxare şi, nu în ultimul rând, pentru achiziţia de utilaje pentru deszăpezire, sau pentru diverse servicii în agricultură. Gavril Mihai Vădan, directorul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, sosit ieri la Arad cu ocazia semnării contractelor, a subliniat că „Aradul a revenit între fruntaşi la accesarea de fonduri de dezvoltare rurală”.
208 locuri de muncă
Fondurile nerambursabile obţinute de beneficiari vor crea 208 locuri de muncă în judeţ. Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA, a precizat că evenimentul de ieri demonstrează că „depunerile de proiecte sunt pe drumul cel bun şi la Arad. Împreună cu directorii APDRP vom încerca să facem în aşa fel încât cetăţenii Aradului să beneficieze de cât mai multe finanţări nerambursabile, aceşti bani fiind vitali pentru economie”.
Aradul: 30% din proiecte
Autoritatea naţională a încheiat contracte de finanţare pentru 82 de proiecte din regiunea Vest, dintre care 26 (peste 30%) au fost accesate de către arădeni.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!