Cei de la PDL care au votat pentru, au făcut-o doar de formă, să păcălească electoratul”. Senatorul PDL, Marian Ovidiu, a votat împotrivă, deşi era unul dintre iniţiatorii legii. „Într-adevăr, am fost printre iniţiatori, dar asta era prin iunie, iar legea nu se referea doar la cota unică, ci şi la reducerea salariilor şi pensiilor şi la alte măsuri, propunerea reducerii cotei unice fiind în corelare cu acestea.Acum, însă, datele economice arată cu totul altceva decât atunci, reducerea la 10% fiind, practic, imposibilă. Inclusiv bugetul pe 2011 este alcătuit pe baza cotei de 16%. Chiar dacă a trecut de Senat, o să cadă la Camera Deputaţilor” , a declarat Ovidiu Marian.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!