Senatorul Constantin Traian Igaş îi acuză pe senatorii PSD că au votat în bloc împotriva solicitărilor justiţiei, fiind singurii vinovaţi, lucru dovedit prin votul la vedere al liberalilor. „Votul dat ieri pe cererea pentru reţinerea senatorului Dan Şova a fost o exprimare a consecvenţei PNL în ceea ce priveşte raportarea liberalilor la solicitările justiţiei. Eu şi colegii mei am votat, la fel ca prima dată, cu bilele la vedere, pentru aprobarea reţinerii lui Dan Şova. Din păcate, alţi colegi senatori nu au ţinut cont de solicitarea Ministrului Justiţiei şi, prin votul lor, au decredibilizat din nou Parlamentul României, dându-i o mână de ajutor, temporar, senatorului Şova. Senatorii PSD l-au păsuit pe colegul lor, dar, în cazul săvârşirii faptelor penale, acesta tot va plăti”, a declarat Igaş. Acesta nu comentează absenţa de la vot a mai multor liberali cu nume sonore, precum Crin Antonescu, Tudor Chiuariu, Varujan Vosganian sau Anca Boagiu, ale căror voturi ar fi răsturnat scorul în favoarea reţinerii lui Şova. „Mi-aş fi dorit ca toţi colegii senatori din PNL să fi participat la această şedinţă şi, în acest context, lucrurile ar fi fost tranşate în favoarea Senatului”, spune Igaş.
PNL va ataca şi această decizie la Curtea Constituţională, pentru ca aceasta să constate că votul a fost ilegal, Senatul neţinând cont de decizia CCR cu privire la interpretarea neconstituţională a votului din 25 martie. CCR ar putea considera neconstituţional votul de marţi şi să solicite expres reinterpretarea votului din 25 martie. Ăână atunci, telenovela Şova continuă
Citiți principiile noastre de moderare aici!