ARAD. Președintele PSD Arad, senatorul Mihai Fifor, susține că „de aproape 8 luni la guvernare, PNL a îngropat definitiv pasajul din Micălaca”.
„Pasajul rutier din Micălaca este un proiect abandonat, iar asta după 8 luni de guvernare PNL. E corect să amintesc faptul că ne-am zbătut și ne-am achitat, conform promisiunilor făcute arădenilor, de finalizarea şi darea în folosinţă a pasajului de la CET. Și tot noi, cu eforturi contracronometru, am reluat lucrările la pasajul de la Micălaca. Abandonat acum de prietenii lui Falcă. Cei de la PNL au guvern, au ministru, au europarlamentar și vicepreședinte național în partid şi totuşi nu se mişcă niciun fir de iarbă la pasajul din Micălaca de luni de zile. Da, cunoaştem tema legată de exproprieri, dar Falcă și ai lui au avut suficientă vreme să lase poveștile cu greaua moștenire și să rezolve problema, să găsească soluţii. Auzim doar scuze şi pretexte menite să mascheze incompetenţa liberală şi lipsa de respect faţă de arădeni. Soluții: zero. Cum, de altminteri, ne-au obișnuit în 16 ani de guvernare locală”, afirmă senatorul PSD Arad Mihai Fifor.
Trimite articolul
XDoamne D-zeule !!! cat de nesimtit trebuie sa fii ca tocmai pe aceasta tema sa aduci acuze altora ??? adormitul asta uita cati ani le a trebuit celor din PSD sa termine pasajul de la CET ? asta in condiitile in care l au preluat in faza de circa 80 % din constructie …. in fine ! nici nu are rost sa i acorzi atentie acestui politruc
-
Hai las-o balta că pasajul e abandonat în condiția in care primăria judetul și guvernul sunt de aceași culoare și nu s-a făcut absolut nimic. Lasă propaganda PNL ieftina că am ajuns din cauza ăstora la coada vacii ca oraș și judet
-
Doar 4 din 29 de proprietari de terenuri au fost de acord ca muncitorii sa treaca pe proprietatea lor. Si pana nu decide o instanta ca lucrarile se pot relua, nu se poate face nimic.Lasa propaganda ieftina pesedistico-fantasatica si informeaza-te inainte sa faci niste afirmatii de toata jena.
-
Horus ! tu esti idiot sau doar simulezi ? nu de alta dar in ambele situatii postura de idiot iti vine bine !!! …. nu fac nici o propaganda mai papagal , ma doare direct in varful p…i si de PNL ca de PSD , insa dupa doar cateva luni sa vii sa aduci asemenea acuze nu face decat sa demonstreze cat de idiot esti , asta in timp ce guvernului tau ia trebuit ani de zile sa termine o lucrare efectuata in proportie de 75-80 % , mai Pinochio !!! ce treaba are primaria Arad cu pasajul din Micalaca ??? voi astia din PSD mai mancati mult rahat ??? pasajul respectiv apartine de drumurile nationale nu de primaria Arad , tot asa ati mancat rahat sicucel de la CET , ati incercat sa aruncati vina asupra primariei Arad cand el apartine de CNADR ; in Micalaca sunt probleme cu propietarii terenurilor ,si pana nu se clarifica situatia nimeni nu isi permite sa intre abuziv pe propietatea oamenilor , asa ca taci ca ti pute gura de la o posta
-
-
Au vrut să pedepsească arădenii că nu-i votează. Încă 7 ani cu bariere. Zeci de mii de ore petrecute în trafic de șoferi.
-
Atat soferii votanti ai celor de la putere cat si votantii celorlalti vor sta impreuna in coada de la bariera….
Dar nesimtirea astuia care trage la raspundere pe unii dupa 8 luni fata de cei 7 ani cat a fost el la putere este nemarginita.
-
Derbedeul sa trezit din convalescenta , si incepe sa vorbeasca .
Dute inapoi la satul tau alaturi de cei care te mai cred , OARE ?
Daca ne gandim bine in urma ,nu gvernul ponta a sitstat lucrarile la ambele pasaje , oare ala nu a fost guvern PSD ?sau ma insel?
-
Tot te tii destept. Nu mintii nu guvernul Ponta a oprit lucrarile ci guvernul Ungureanu . Asta dupa ce a constatat ca la cat s-a cheltuit deja pe cele 2 pasaje altii faceau 5 . Asa ca nu mai fi tu orbit de guvernul PSD. Ponta cand a ajuns prim ministru asa a gasit situatia sistata.
Nu sunt pesedist,dar ma bucur ca s-a trezit la viata si pesedeul din Arad asa cum trebuie să facă si celelalte partide. Sa vina cu solutii concrete la problemele județului si orașului care după 16 ani de conducere a lui Falca arată dezolant comparativ cu Oradea și Timișoara conduse tot de liberali.Ar fi timpul ca pesèdeul sa propună niste personalitati care sa aiba o viziune de dezvoltare urbanistică, arhitecturală și culturală a orașului ,nu tot felul de amatori gen Bilcea. Poate reușește si Aradul sa devina iar Mica Viena cu care ne mandream pe vremuri.
-
petre visezi,de unde sa propuna psd,sau pnl sau cine vrei tu personalitati?tu nu vezi ca astia fug ca dracul de tamiie de oameni cu scaun la cap?cum vine unul cum ii dau la ghioale,durerea e ca sint votati de niste analfabeti functional in timp ce “intelectualitatea”sclifosita sta pe margine,ii pute sa voteze
Acest bufon-marioneta dănciloid mai are curajul să scoată vreun cuvânt? Ce au făcut ai lui din 2012 și până în 2019? Căprar care promitea că “se rezolvă boss”. Și alții…
Daca nu deschidea gura, poate uitam ce NU au facut guvernele PSD la cele 2 pasaje.
Nici ca d-l Fifor, senator PSD de Arad, a fost si vicepremier nu doar ministru…
De cand se ocupa guvernul de infrastructura locala ? Guvernul(indiferent de culoarea politica) aloca(sau nu) fonduri din PIB pentru dezvoltare urbana in functie de ce se cere si numeste prefecti atat. Ati auzit de asa numita ”descentralizare” care s-a incheiat in 2003 ? (intre timp a suferit tot felul de amendamente dar tot descentralizare a ramas . Cititi Codul administrativ dupa aia comentati cum repara guvernele pasaje in diverse orase. Cat despre prefecti, dati exemplu de unul din trecut mai grobian decat actualul indiferent cine l-a numit.
-
Aici se face vorbire despre infrastructura nationala. Pasajele sunt pe un drum national, aflat in administrarea CNAIR, structura direct subordonata Guvernului Romaniei.
Iar a aparut oltenasul comunist sa isi dea cu parerea despre ARAD? Pai nu pesedeaua ciumata a impartit bugetul in ultimii ani?
Vedeti cine s-a ocupat de pasaj de la inceput(mie cuvantul “municipalitate” mi-e destul de clar): https://ziare.com/arad/stiri-actualitate/pasajul-micalaca-a-cedat-dupa-sapte-luni-de-la-darea-in-folosinta-4585191 apoi faceti faceti niste calcule cronologice cine era la guvernare cu toate ca nu prea conteaza doar daca se ultrapolitizeaza discutia ceea ce nici neterminatul asta de Fifor nu trebuia s-o faca invocand Guvernul care in cazul asta nu are nici o implicatie. Nu alocarea de fonduri e problema ci efectuarea lucrarii, recte firma Tehnodomus https://actualdecluj.ro/cui-da-boc-o-afacere-de-10-milioane-de-euro-in-cluj/ … #rezististii ar trebui sa se documenteze putin inainte sa sara la “comunisti” fara argumente
-
pasajul de pe DN7, peste calea ferata Arad-Deva, nu pasajul de la Polivalenta…