În cadrul ședinței Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat se vor propune câteva remanieri și schimbări în componența Guvernului condus de Viorica Dăncilă. Deși momentan nu s-au făcut publice ministerele care vor avea alți miniștri, se pare că Mihai Fifor – senatorul PSD de Arad, are șanse să reajungă membru în Guvern. După ce a fost Ministru al Economiei, premier interimar și Ministru al Apărării, acum Mihai Fifor ar putea fi vicepremier. Se pare că actualul premier, Viorica Dăncilă, l-ar vrea pe Fifor alături de ea în Guvern pentru a gestiona domeniul parteneriatelor strategice. Cert este că ședința de astăzi de la prânz a social-democraților va fi una care se va lăsa cu demiteri și schimbări din funcții. Potrivit AGERPRES, Viorica Dăncilă a declarat: „S-a lucrat la evaluarea miniştrilor în această săptămână. Nu am terminat această evaluare. Luni, în Comitetul Executiv Naţional, vom vorbi despre o remaniere. Am făcut evaluarea pe opt ministere. După ce o să prezint această evaluare în CEx, vom hotărî împreună ce miniştri sunt remaniaţi şi ce miniştri nu sunt, bineînţeles, la propunerea primului-ministru”.
Senatorul Mihai Fifor, din nou în Guvern?
Senatorul Mihai Fifor, din nou în Guvern?
Luni, 15 iulie. Chiar la mijlocul verii calendaristice, chiar la mijlocul zilei de lui - ora 12:00, PSD se pregătește de o nouă schimbare guvernamentală.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei se plânge de jucători, deși a spus că are un lot mai bun decât anul trecut.
2
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Citiți principiile noastre de moderare aici!