„Lansarea acestui pachet arată că există preocupare și la nivelul politicilor guvernamentale în ceea ce privește lupta României cu sărăcia. Există însă acțiuni complementare acestei lupte, cum este cea privind reducerea risipei alimentare. Știm că în România numărul de supermarketuri s-a triplat în ultimii ani și mai știm că sunt multe nemulțumiri ale românilor legate de comercializarea de către aceste supermarketuri a produselor cu termenul de valabilitate expirat”, declară senatorul Constantin Traian Igaș.
Senatorul arădean i-a cerut ministrului Costin Borc un punct de vedere referitor la posibilitatea implementării unui program asemănător celui aprobat în Franța, program prin care supermarketurile nu mai au voie să arunce şi să irosească alimentele nevândute, ci au obligația de a le dona organizaţiilor de caritate.
„I-am solicitat ministrului date referitoare la colaborările existente între diferite instituții ale statului cu profil social și supermarketurile din România privind o donare voluntară a produselor susceptibile de o deteriorare rapidă sau a căror conservare nu mai poate fi asigurată până la limita termenului de valabilitate. Am solicitat și o situație la zi a reclamațiilor adresate ANPC și înregistrate în anul 2015 privind comercializarea de către supermarketuri a unor produse cu termenul de garanție expirat”, afirmă senatorul liberal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!