NĂDLAC. Dacă în 2020 coronavirusul le-a răpit bucuria de a fi împreună la trecerea în 2021, de data aceasta au petrecut laolaltă Revelionul 2022. Vorbim de pensionarii de la Clubul Orăşenesc al Seniorilor din Nădlac şi cel de al 15-lea Revelion pe care îl fac împreună. În condiţii speciale, impuse de restricţiile pandemice, dar cu aceeaşi bucurie şi acelaşi chef de distracţie.
Petrecerea a avut loc, ca de obicei, la restaurantul Hotelului Nădlac. Au participat doar 60 de persoane (jumătate din capacitatea sălii), accesul făcându-se pe bază de certificat verde (care atestă vaccinarea ori trecerea prin boală) sau rezultatul negativ al unui test COVID. S-a servit un meniu bogat (aperitiv, ciorbă, friptură, prăjituri), iar la miezul nopţii s-au închinat cupe de şampanie şi s-a cântat „la mulţi ani”. A urmat tradiţionala tombolă şi distracţia aferentă produsă de petrecărţii care au încercat ceea ce au câştigat. Atmosfera a fost întreţinută de Andrei Porubski şi formaţia sa, care au provocat spiritul tânăr al seniorilor, mutându-i pe ringul de dans.
„După atâta pauză, toată lumea a fost foarte dornică de petrecere. S-a cântat, s-a dansat, a fost multă voie bună. Mulţumesc voluntarilor de la <Casa Albastră> pentru tombolă. În numele participanţilor, mulţumesc organizatorilor: Gabi, Iarka, Ştefan şi Ani” – transmite preşedintele Clubului Seniorilor din Nădlac, Andrei Ianecsko, care (din motive obiective) a lipsit anul acesta de la petrecerea de Revelion.
Ca de obicei, evenimentul de la final de 2021 s-a desfăşurat în regim de autofinanţare, participanţii achitând 125 de lei/persoană.
Trimite articolul
XNo e ok,fiind ințepati sunt slabe sanse sa mai prinda revelionul urmator…
-
Ultimul dans…
-
Păi, nu-s deloc “înțepați”, îs chiar foarte degajați, seniorii!
-
Zici tu ? Poate Doamne fereste da ghinionul peste tine ca, din ce inteleg eu, iti e cam frica de vaccin! Sper sa nu am gura spurcata si sa te intersectezi cu virusul! Macar taci naibii din gura si lasa-i pe oameni sa judece singuri, poate judeca mai bine ca voi, astia cu frica de vaccin!
musai asa ceva acum in pandemie? sa vedem rezultatul dupa vreo saptamana doua…… Riscul de infectare exista sa fie clar ca nu o sa danseze oamenii la 2 m distanta unul de altul ….
-
si sunt toti vaccinati !!!!!!!!!!