Petrecerea a avut loc la restaurantul Hostelului Nădlac, fiind onorată de prezenţa primarului Ioan Radu Mărginean, care i-a felicitat pe sărbătoriţi de ziua lor. Andrei Ianecsko le-a urât tuturor bun venit, printre cei 120 de petrecăreţi numărându-se şi invitaţi de la cluburile prietene din Curtici, Pecica, Totkomlos (Ungaria) şi chiar doi seniori din Austria. „A fost o reuniune internaţională la care toată lumea s-a simţit bine. Ne-am delectat cu un program artistic susţinut de o trupă de zumba, iar formaţia condusă de Andrei Porubski a fost responsabilă de voia bună. Am avut şi tombolă, am mâncat, ne-am distrat, am reuşit să mai uităm de grijile bătrâneţii” – spune Andrei Ianecsko. El ţine să mai precizeze că întreaga petrecere s-a desfăşurat în regim de autofinanţare, fiecare participant plătindu-şi meniul de 45 de lei.
Seniorii nădlăcani s-au chefuit de Ziua Vârstnicilor
Seniorii nădlăcani s-au chefuit de Ziua Vârstnicilor
Cu două zile întârziere, pensionarii din Nădlac au sărbătorit, conform tradiţiei, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. E vorba de membrii clubului Orăşenesc al Seniorilor din Nădlac, condus de Andrei Ianecsko, principalul organizator al evenimentului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!