Joi, 25 august, e ziua dedicată seniorilor arădeni în cadrul sărbătorii oraşului. Începând de la ora 18, în Parcul Eminescu are loc ceremonia de decernare a Diplomelor de Aur. În prealabil, în şedinţa extraordinară de luni a Consiliului Local Municipal, a fost aprobată acordarea acestei distincţii familiilor arădene care s-au căsătorit și au domiciliul în municipiul Arad, pentru împlinirea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Este un semn de preţuire şi respect al celor care conduc destinele Aradului, pentru toate aceste familii. Distincţia Diploma de aur se acordă începând din anul 2006.
În jur de 130 de cupluri sărbătoresc anul acesta nunta de aur, urmând a fi distinse de administraţia locală. Beneficiarii au fost stabiliţi pe baza cererilor adresate Primăriei, în urma efectuării unor anchete care să confirme îndeplinirea criteriilor de selecţie. Conform tradiţiei, pe lângă diplome, cuplurile de aur vor primi şi câte un premiu în valoare de 500 de lei, banii pentru asigurarea acestora venind din partea unor sponsori.
Ceremonia de acordare a Diplomelor de Aur va fi urmată de un concert de muzică uşoară românească. Pe scena din Parcul Eminescu vor urca: Marina Florea, Florin Mureşan şi Mădălina Boroneanţ.
Pentru amatorii de folclor, organizatorii Zilelor Aradului au pus la punct o „serată a seniorilor”, cu spectacol de muzică populară. Evenimentul va avea loc pe Ştrandul Bidi din Gai, începând de la ora 19.30. Din program: suită de orchestră – Dudu Blagu Ienăşescu şi soliştii vocali Daniela Dudaş şi Liviu Păcurar.
Trimite articolul
XPuteti publica numele familiilor , pentru ca sint un exemplu de urmat !
-
Ca, un vechi proverb din bătrâni spune, ca: “decat 50 de ani cu aceeasi femeie, ie mult mai bine sa fii, intr-un an cu 50 de femei!”.