Este vorba despre concluziile avocaţilor celor patru inculpaţi din acest dosar şi conluziile procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Pronunţarea a fost fixată pe data de 14 mai, moment în care, în şedinţă publică, se va da citire verdictului. „Azi a fost cel mai important moment, dat fiind faptul că s-au pus concluziile înainte de final”, a precizat Gheorghiţă Mateuţ, avocatul primarului Gheorghe Falcă, imediat după încheierea termenului de judecată. Mateuţ a indicat şi faptul că nu va mai avea loc nicio etapă procedurală (martori, probe, dovezi) până la pronunţarea sentinţei. Decizia va fi citită de către judecători în şedinţă publică luni, 14 mai, după judecarea celorlalte cauze aflate pe rolul instanţei penale la acea dată. Procesul a început în luna octombrie 2007 şi, cu siguranţă, vor urma recursuri, indiferent de sentinţa pe care o vor da magistraţii din Alba, fie ea favorabilă inculpaţilor, fie procurorilor care au instrumentat cazul.
Sentinta in procesul primarului, pe 14 mai
ARAD. Luni a avut loc ultima înfăţişare în procesul primarului Gheorghe Falcă, proces ce se judecă la Tribunalul din Alba. Această ultimă şedinţă de judecată a fost considerată cea mai importantă dintre înfăţişări şi asta pentru că pe 7 mai s-a dat citire concluziilor înainte de pronunţarea pe fond.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Vineri, sâmbătă și duminică, pompierii arădeni au intervenit în 83 de situații de urgență petrecute pe raza județului.
ARADON opinii
Să crești pensiile pentru 3,5 milioane de pensionari și să fii votat de 1,76 milioane de români, asta înseamnă să pierzi alegerile și președinția.
UT Arad
„Trebuie să avem încredere, vreau ambiție, un pic de agresivitate acasă și să reușim să luăm cele trei puncte”.
ARADON opinii
Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor, secondat de Elena Lasconi a produs o undă de șoc în România.
4
România
Întreaga presă de peste hotare a reacționat la rezultatul șocant al alegerilor prezidențiale din primul tur desfășurate duminică, 24 noiembrie. Candidatul Călin Georgescu este descris ca fiind populist, ultranaționalist și pro-rus.
7
Citiți principiile noastre de moderare aici!