Decizia a fost intens contestată de către fost preşedinte Băcanu, acesta deschizând şi două procese la Tribunalul Arad, unul pe fond şi unul pentru emiterea unei ordonanţe preşedinţiale. În cazul ordonanţei preşedinţiale, Tribunalul a decis respingerea solicitării lui Băcanu, în cazul procesului pe fond decizia a fost luată în această săptămână. Pe scurt, cererea înaintată de Nicolae Băcanu a fost respinsă. Practic, judecătorii au decis ca cererea în anulare a Deciziei 72 din 25 martie dată de Colegiul de conducere a CCIA Arad să fie respinsă. Mai mult, Tribunalul a decis şi că reclamantul, în persoana fostului preşedinte Băcanu, va trebui să plătească cheltuielile de judecată ce se ridică la 4.960 lei.
În aceste condiţii apele încep să se liniştească la Camera de Comerţ, Gheorghe Seculici fiind preşedinte până la următoarele alegeri de peste un an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!