Totuşi, cele mai importante părţi ale dosarului, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi procurorul şef al DNA Timişoara, Tamaş Schiffbeck, au avut amabilitatea să ne răspundă la întrebare. În rândurile de mai jos puteţi citi părerea acestora.
Primarul Gheorghe Falcă ne-a declarat: “Constat că a existat un tratament diferit între solicitarea noastră, de acum câţiva ani, pentru strămutarea procesului, care a primit din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie răspuns negativ, şi solicitarea DNA de strămutare a procesului, venită după ce s-au audiat toţi martorii DNA şi nouă ni s-au aprobat doar doi şi două expertize. Acum, în faza finală a procesului, se aprobă o strămutare, care face ca rezultatul procesului să fie dat de un judecător care evident nu a audiat martorii, ci va citi doar documentele de la dosar.
Pe 1 martie, aşa cum spuneau avocaţii, era posibil să avem întâlnirea pe fond şi astfel puteam avea un răspuns al instanţei la acest proces. Eu sunt, totuşi, bucuros că expertizele făcute de Tribunalul Arad îmi sunt favorabile şi că nu există şi nu a existat un act de corupţie cu referire la casa mea de pe strada Caragiale şi nici vreun act de abuz în serviciu cu referire la vânzarea terenului. Speranţele noastre rămân aceleaşi: nevinovaţii vor fi declaraţi în continuare nevinovaţi. Şi spun acest lucru pentru că, dincolo de credinţa mea, pe tot parcursul procesului, DNA nu a avut decât un singur martor care m-a acuzat şi acela ştim cine este: doamna Rodica Borza. Nu există, însă, nici un document care să arate abuzul în serviciu sau alte acuze.
Primarul Gheorghe Falcă a mai ţinut să precizeze doar faptul că „lungirea procesului şi strămutarea lui în acest moment arată neîncrederea DNA în sistemul juridic, nu a noastră, a celor chemaţi în judecată”.
De cealaltă parte, DNA Timişoara, prin vocea procurorului şef, are o cu totul altă părere. Aşa cum a promis, Tamaş Schiffbeck ne-a prezentat, ce-i drept, pe scurt, fiind pe drum de la Bucureşti spre Timişoara, cauzele pentru care instituţia a cerut acum strămutarea procesului: „Am decis să cerem strămutarea acum pentru că, în viziunea noastră, au apărut probleme în legătură cu expertizele. Infracţiunea de bază de care este acuzat domnul Falcă este cea de abuz în serviciu şi este o infracţiune care are la bază prejudiciul.
La momentul iniţial, specialistul instituţiei noastre a făcut o serie de expertize care au stabilit un anumit prejudiciu, mare, dar pe parcursul procesului aceste prejudicii s-au diminuat într-un mod pe care noi l-am considerat suspect. Am considerat că, având în vedere care este poziţia primarului în Arad, experţii s-ar putea să fie subiectivi. Şi, ţinând cont că prejudiciul este cel mai important lucru într-o infracţiune de abuz în serviciu, am stabilit că ar fi mai bine ca acest dosar să fie judecat de o altă instanţă, unde să nu se ridice astfel de probleme. Ca atare, expertizele au fost motivul principal al cererii noastre de strămutare, acceptată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a precizat şeful DNA Timişoara.
A.D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!