Acesta a anunţat miercuri după-masa faptul că a fost lansată o nouă licitaţie pentru stadionul UTA, pentru completarea lucrărilor deja licitate. Bîlcea mai spune că vrea să le comunice pas cu pas celor care iubsec echipa UTA fiecare veste despre stadion. “Mergem înainte cu construcţia stadionului UTA. Scoatem la licitaţie noi lucrări. Există interes din partea suporterilor şi vreau să comunicăm fiecare pas făcut pentru realizarea stadionului. Au fost scoase la licitaţie lucrări suplimentare dispuse de proiectant, pentru a corespunde normelor de securitate, pentru că proiectul iniţial a fost realizat înainte de tragedia de la Colectiv şi de modificarea legislaţiei în domeniul securităţii. Este o construcţie de categoria A şi se cer lucrări în plus. Vor fi realizate lucrări de finisaje interioare, cabine, reţele TV”, a precizat Bîlcea.
Tot potrivit liderului PNL, ofertele vor fi selectate după 16 octombrie iar termenul de realizare a lucrărilor este de patru luni.
Trimite articolul
XChemați echipa Feyenoord Rotterdam cu lotul actual bineînțeles, la meciul de inaugurarea și vă iertăm de toate întârzierile și greșelile de pe parcurs!
6 ani și nu e gata, podețul peste Mureș 5 ani, pasarela 6 vânători 9 ani,pentru comparație Neuman 2 ani stadionul UTA,15 000 locuri,podul peste Dunăre al lui Apolodor in anul 100, lung de 1200 m,2 ani terminat,Saligny pod Cernavodă lung 4500 m terminat in 5 ani cu tehnica anilor 1900, rușinos pentru actuali constructori, așa că lasă mârlăniile d-le Bâlcea,mai multă treabă,vorba multă…
Tare interesant că geamurile nu au fost licitate. Acolo direct finul lui Bilcea a vândut tot ce a însemnat tâmplărie PVC și aluminiu …. Dar acum restul lucrărilor trebuie licitate și promovate prin media. Interesant … Un audit cred că nu ar strica nimănui
D-le Balcea, de ceea ce trebuie sa se faca in Arad, inclusiv la stadion, se ocupa primarul Aradului, d-lul Bibart. Asa ca, lasati vrajeala cu campania electorala!
rog publicarea acestui comentariu!
acest sergiu bilcea e foarte slab!
foarte, foarte slab!
discursurile lui sunt niste slaboane ieftine, presarate ici colo cu idei “marca ghita falca”.
sa ne fereasca Dumnezeu de o conducere geanina pistru – sergiu bilcea! mai rau decat astia impreuna nu cred ca se poate!
sa-i lasam sa faca “prostioare” pe ascuns, dar sa-i trimitem la plimbare de la fruntea PNL, CJA si Primaria Arad
Calin Bibart e alegerea PNL pentru Primaria Arad!
Veti vedea asta!
PNL este cancerul Aradului in toate domeniile! Vino USR-ule
Mai Balcea (aka Falca)tu ai impresia ca toti suntem prosti.Orice plan de constructie,indiferent ca e locuinta particulara sau hala industriala prevede instalatii sanitare,electrice,cablaje,acces auto,asa ca pune tehnodomusul sa termine stadionul pe cheltuiala lor daca au terminat banii,Oricum va avea soarta Conarului daca PNL va pierde primaria.
Poate ne spune domnul Sergiu Bilcea cum draq la varsat lui isi permite asa de multe ex: masina pe care o are??? sa ne invete si pe noi ….. PS .. campanie de 2 lei nu l as vota nici daca ar fi singurul candidat
Stadionul asta trebiua sa fie gata intr-un an jumate , maxim doi.
Dupa ce si-au batut joc de noi 5 ani , acum mai vor si multumiri. Si va mai dura pana o sa fie gata..
Asta-i ca promisiunea pt soseaua ARAD-SELEUS, ca se va face dupa 19 sau 22 MARTIE (nu mai tin minte exact) fara an ! Inca nu se face NIMIC, acolo !
Cine il mai crede ?
PROMISIUNI MINCINOASE !
bilcea de ce nu iti vezi de treaba ta ? rezolva problemele care apartin de tine , tu nu iti faci treaba pentru care esti platit, esti platit din banii publici pentru a coordona ,a organiza, a initia proiecte pentru dezvoltarea judetului Arad.OCUPI O FUNCTIE DEGEABA.Dar primaria Arad ce pazeste? bibar ce pazeste?
Normal, se apropie alegerile! Niciun comentariu din partea lui Bilcea despre termenul initial de finalizare? Ce atent este acum cu suporterii! Halal!
Cum adica o noua licitatie in conditiile in care Tehnodomus a primit toti banii pentu executie ?!?!?!?!
Nu m-ar surprinde sa castige…. tot Tehnodomus
Acuma alegem presedintele Rominiei, nu al clubului UTA!
Acoperisul trebuia sa depaseasca tribuna nu sa fie aliniate.Daca ploua putin oblic(cum e de cele mai multe ori) jumatate din spectatori au nevoie de umbrela sau se uda.E urat si partial inutil…..
Domnul primar interimar Bibi e din alt film!! Hehe… cat de triumfalist suna: “mergem inainte” de parca au inceput lucrarile de sf Ion si suntem aproape gata… hahaha… Pacalicii de Arad lovesc din nou!
PNL construiește stadionul? Ce legătura are calitatea domnului Balcea in PNL cu construcția stadionului. Avem Primărie și avem primar! Utilizați subiectul pentru a face in fapt publicitate domnului Bâlcea, presupun ca plătește… Metoda brevetata Antena 3