„Domnul Fifor nu are şi nu o să aibă curajul să facă astfel de declaraţii la Arad, la Cluj, la Timişoara, cred că nici măcar la Bucureşti. În comunităţile care se dezvoltă prin proiecte, prin fonduri europene, prin economie dezvoltată, ar fi huiduit. Dragnea, PSD şi oamenii care îi slujesc, printre care se numără şi senatorul Fifor, sunt o frână pentru tot ce înseamnă dezvoltare. Ei au tot interesul să ţină oameni, sate, comune, oraşe în captivitatea partidului-stat PSD. Prin lipsa investiţiilor, prin protejarea corupţiei, prin loviturile date autonomiei locale, prin centralizare, prin promovarea incompetenţilor la toate nivelurile de decizie ei produc subdezvoltare. PSD şi oameni ca senatorul Fifor au rămas la ideea că partidul, dictatorul, ne vor scoate din nevoi. Cred este o abordare greşită. Guvernul trebuie să administreze corect treburile publice, să încurajeze munca, investiţiile, autonomia, să nu pună biruri insuportabile pe mediul de afaceri şi oamenii care muncesc. Noi trebuie să scoatem România din noroaiele PSD-ului, din sistemul piramidal de interese şi incompetenţă pe care îl produce! Politicienii ca Dragnea, Fifor, Dăncilă vor încuraja comunităţile şi oamenii care stau cu mâna întinsă să li se dea ceva, pe care îi vor folosi politic, dar această politică promovată de PSD ne condamnă pe toţi la subdezvoltare”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Sergiu Bîlcea: „Trebuie să scoatem România din noroaiele PSD-ului”
Reactualizat la:
Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipal Arad, a reacționat la declarația ministrului Mihai Fifor, conform căreia „PSD, prin semnătura lui Dragnea, scoate România din noroaie”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluție prin care condamnă invazia Rusiei în Ucraina și solicită retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, exprimându-și totodată sprijinul pentru această țară și integritatea ei teritorială, dar de data aceasta cu opoziția SUA și cu mult mai puțin sprijin decât în anii precedenți, relatează EFE și AFP, citați de Agerpres.
Local
Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad vor încheia un protocol pentru modernizarea liniei de tramvai Arad-Ghioroc.
ARADON opinii
Consider, cu doza de subiectivism aferentă, că generația din care fac parte este cea mai norocoasă.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
3
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!