JazzAR, festival de jazz aflat la prima ediție, începe astăzi, 9 septembrie. Începând cu ora 20, la Sinagoga Neologă, arădenii sunt așteptați în număr cât mai mare să participe la un concert inedit de trompete și lumini realizat de cunoscutul instrumentist și compozitor de muzică jazz Petre Ionuțescu. Un lucru mai puțin cunoscut publicului arădean și care poate fi un motiv de mândrie locală este faptul că Petre Ionuțescu este originar din Lipova și a absolvit Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad.
Pe 10 și pe 11 septembrie, festivalul va continua în Parcul „Zsolt Török”, în zona din spatele Cazinoului. În debutul fiecărei seri, organizatorii și-au propus să ofere tinerilor talentați posibilitatea de a fi promovați. Astfel, în seara de 10 septembrie, începând cu ora 19, va debuta pe scena festivalului JAZZAR formația Alljazzyover, o trupă de tineri talentați și entuziaști din Timișoara. Seara va continua cu o trupă consacrată de jazz din Ungaria, Zsolt Bende Trio, al cărei lider a absolvit celebra școală de muzică Berklee din Boston. Prima seară se va încheia cu un recital instrumental de excepție al formației Eyot Quartet din Serbia.
Ultima zi din festival va fi un regal de muzică în care vor fi interpretate mai multe stiluri de jazz. În debutul serii din 11 septembrie, începând cu ora 18:30, vor urca pe scena JAZZAR Sara Gheorghe, Filip-Samuel Sebeşan și Sergiu Nădăban, o trupă de tineri arădeni talentați care vor susține un recital instrumental de jazz. În continuarea festivalului va urca pe scenă Pantam Dance & Zeyla Tomlyn (Buc/Bv), un duo consacrat din Brașov. Crescendoul festivalului JAZZAR din acest an va fi asigurat de trupa Blazzaj, cu un spectacol de neuitat. Finalul serii și al festivalului va fi marcat de interpretarea de excepție a Irinei Sârbu&Band, Irina fiind considerată, pe bună dreptate, una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de jazz din România.
JazzAR ar trebui perceput nu doar ca un festival de jazz, ci şi ca o stare, astfel că pe lângă partea muzicală a festivalului, organizatorii vin în întâmpinarea arădenilor, sâmbătă și duminică, începând cu ora 14, cu o serie de ateliere. Astfel, în Parcul „Zsolt Török” (fostul Parc al Copiilor) vor fi organizate ateliere de către Centrul de Transfuzie Sanguină Arad, Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Arad, Asociația Nevăzătorilor Arad, Asociația IR33 Cetatea Aradului, Cluburile Lions din Arad și alte asociații de acest gen, Salina Arad, asociația Madro Cigars Club Arad. Toate dublate de cursuri de jazz și balet din partea Școlii de Balet Pas Cabriole Arad, de portrete realizate de pictorul Manțoc Lucian, de activități sportive etc.
Organizatorii festivalului sunt echipa JazzAR (Daniela Boiț și Petre Ionuțescu), asociația Europeanul, Remada New Life & Fun Concept. Aceștia, în parteneriat cu Primăria Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Filarmonica Arad, Vechiul Cazinou din Arad, Ibis Styles Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” Arad și susținuti de sponsori locali și naționali. Reamintim iubitorilor de muzică că intrarea la festival este gratuită.
Trimite articolul
XAR -JAZ.,.prezent…cu,, figuri ,, de la cherechi….
O prezentare care a fost de bine si o liniste a meritat efortul pentru a intelege ca binele se face cu treabă totusi e un loc pentru evrei si cei care vor sa învețe.Clădirea are nevoie de renovare.
Vine sfarsitul pentru cei care numai in a distruge gandesc si boala de oase.