Cea de a cincea serie a cursului pentru responsabilii cu protecția datelor cu caracter personal stă să înceapă. Camera de Comerț Arad a început înscrierile, cursul fiind unul dintre cele mai căutate.
„CCIA Arad a anticipat corect importanța acestui curs pentru companii și instituții publice și a venit, încă de la prima serie, cu un pachet foarte atractiv, atât din punct de vedere financiar, organizațional, cât și aducând un trainer de calitate, în persoana conf. univ. dr. Petrică – Mihail Marcoci, prorector al Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza». Am venit cu cea mai bună ofertă pe piața de formare profesională, de unde și succesul atins până acum, ajungând la a V-a serie de cursanți în cele 3 luni de la demarare”, declară prof. Carmen Marinela Crișan, coordonatorul Centrului de Formare Profesională din cadrul CCIA Arad. Cea de a cincea serie se va desfășura în perioada 5-6 iunie, dispunând de locuri limitate.
Companiile şi instituţiile publice au obligația de a specializa persoanele care lucrează cu date cu caracter personal, conform Regulamentul U.E. nr. 679/2016 (G.D.P.R) privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, aplicabil din 28 mai 2018.
„CCIA Arad dispune de resursele necesare să pună la dispoziția companiilor și instituțiilor publice acest curs, atâta timp cât este cerere din partea celor obligați să se alinieze la normativele europene în domeniu. Este important de menționat faptul că la finalul acestui curs toţi participanţii vor primi un Certificat de absolvire emis de CCIA Arad și Asociația pentru Management Strategic și Lobby”, declară președintele CCIA Arad, Gheorghe Seculici.
Detalii suplimentare se pot obține la telefon: 0730.188.299 sau 0257/208.800, persoană de contact prof. Carmen Marinela Crișan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!