Zilele porților deschise vor fi însă și o ocazie pentru organizatori să promoveze servicii noi oferite de GI Motor, precum cele de fasonare fier și tăiere la dimensiuni. Am vrut să aflăm de la reprezentanții firmei care sunt motivele pentru care cineva ar apela la astfel de servicii. Iată ce răspuns am primit:
„Fasonarea fierului și tăierea la dimensiuni se face conform extrasului de materiale. Primul beneficiu pentru client este eliminarea totală a pierderilor și a risipei. Nu veți mai rămâne cu resturi de fier cu care nu veți ști ce să faceți și nu vă veți mai face probleme că în urma debitării râmân fragmente nefolosite. De asemenea, fasonarea și debitarea fierului la furnizor vor reduce cu mult timpul de execuție a unei lucrări. Nu este de neglijat nici aspectul deșeurilor. Se știe că una dintre cele mai mari provocări atunci când avem un șantier este aceea a eliminării deșeurilor. În urma șantierului rămân multe deșeuri, de care nu este întotdeauna ușor să scapi. Ei bine, prin serviciul de fasonare și tăiere la dimensiuni pe care vi-l oferim vă ajutăm măcar în parte să scăpați de această problemă”.
Alte servicii oferite de GI Motor și de parteneri și promovate cu ocazia Zilelor porților deschise sunt cele de preparare, transport profesional și turnare beton de la stația Zemix și serviciile de logistică de cale ferată de la GI Builders.
Suntem asigurați că la GI Motor și la partenerii din grupul Phoenix se stabilesc relații foarte directe și strânse între clienți și reprezentanții firmei. O echipă de specialiști cu experiență în construcții este gata oricând să ofere consultanță în privința produselor puse la vânzare, a cantităților folosite și a celor mai potrivite soluții pentru o lucrare.
Zilele porților deschise la GI Motor sunt anul acesta la prima ediție. Se vor desfășura între 14 și 16 aprilie. Orarul de vizitare este joi și vineri de la 8 la 17 și sâmbătă de la 8 la 12. Informații suplimentare puteți obține la numerele de telefon 0723 183 125 și 0257 288 009 sau direct la sediul din strada Nicolaus Lenau FN.
Citiți principiile noastre de moderare aici!