În sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Arad s-a desfăşurat -miercuri, 28 septembrie a.c.- Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice intitulată „Aradul- capitală politică a românilor transilvăneni”. Istorici, cercetători, profesori din învăţământul liceal şi universitar au susţinut referate ştiinţifice care au evidenţiat importanţa Aradului ca centru politic al românilor transilvăneni în momentele de înfăptuire a statului naţional unitar, la 1 decembrie 1918.
Arhiepiscopia Aradului a fost reprezentată la manifestare de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei, însoţit de Pr. dr. Vasile Pop, consilier cultural.
În cuvântul rostit în plenul sesiunii ÎPS Arhiepiscop Timotei a subliniat rolul important pe care Biserica Ortodoxă, Episcopia Aradului l-a avut în istoria devenirii noastre locale, a Aradului ca centru cultural şi spiritual al românilor transilvăneni. „Cultura, acest tezaur al existenţei umane, stă în legătură cu cultul şi de aceea în acţiunea cunoaşterii Biserica se implică în mod deosebit. În tinda bisericilor noastre tinerii vor găsi pisaniile şi vechile hrisoave, prin vizitarea monumentelor istorice vor deprinde respectul faţă de trecut, vor cunoaşte realizările înaintaşilor”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. De asemenea a evidenţiat tradiţia elevată a Aradului în cultivarea unui ecumenism sănătos practicat aici de secole, întărit de către Centrul Eparhial arădean chiar şi în momente de tensionare politică, o tradiţie care se cere perpetuată şi pe viitor, prin manifestări culturale de înaltă ţinută, cum este cea preconizată pentru anul viitor, când, sub auspiciile Centrului Cultural Judeţean se va comemora bicentenarul înfiinţării „Preparandiei” arădene (1812- 2012).
În contextul manifestărilor de înaltă ţinută care menţin Aradul pe coordonatele culturale şi spirituale Înaltpreasfinţia Sa a amintit de târnosirea bisericii mănăstirii Arad-Gai, săvârşită în urmă cu câteva zile de către Preafericitul Patriarh Daniel, în fruntea unui sobor de ierarhi şi în prezenţa unei mari mulţimi de preoţi şi credincioşi. Ca o concluzie la cele expuse Inaltpreasfinţitul Timotei a precizat: „Aradul nu a devenit peste noapte o capitală politică a românilor transilvăneni, ci prin ceea ce au înfăptuit veacurile, o capitală politică pentru că aşa au fost conducătorii de atunci, oameni politici, dar, în mod sigur Aradul a fost şi va rămâne mereu un important centru de interferenţă culturală, religioasă şi etnică”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!