Mizând pe vremea bună ce se anunțase pentru aceste zile, autoritățile locale au anunțat reintroducerea trenulețului turistic de agrement începând de la 1 Mai. „Primăria Arad, în colaborare cu Compania de Transport Public, pune la dispoziţia publicului călător trenuleţul turistic de agrement. Acesta va circula în intervalul 12.00-18.00, din oră în oră, în zilele desâmbătă, duminică și în zile de sărbătoare, în cazul în care condițiile atmosferice o permit” – se arată într-un comunicat al CTP Arad. Așadar, dacă e soare afară, ne putem plimba cu trenulețul de 1 Mai; dacă plouă, călătoria de agrement se anulează.
Traseul trenulețului este următorul: Parcul Reconcilierii–Teatru–Bulevardul Revoluţiei–Podgoria–Banu Mărăcine–Piața Spitalului–Podgoria–Bulevardul Revoluţiei–Teatru – Parcul Reconcilierii. Staţia de îmbarcare este Parcul Reconcilierii. La fel ca în 2018, prețul unui bilet de călătorie este de 2 lei pentru copii, respectiv 3 lei pentru adulți.
Anul trecut, trenulețul turistic a circulat în perioada 1 mai-15 septembrie. Nu mai puțin de 2.413 călători au ales, în această perioadă, să se plimbe prin oraș cu titicarul. Din totalul călătorilor, 1.186 au fost copii și 1.075 adulți. La un calcul simplu, rezultă că veniturile încasate anul trecut de CTP din vânzarea biletelor pentru călătoriile de agrement cu trenulețul se ridică la 5.597 de lei.
Trenulețul turisic are trei vagoane și circulă cu o viteză medie de 35 kilometri/oră. A ajuns în Arad în anul 2006, fiind achiziționat la mâna a doua tocmai de la Monaco, în schimbul a 75.000 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!